1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:49
No menu items!

Compania de stat CFR Marfă estimează profit zero pentru 2018

spot_img

CFR Marfă estimează profit zero în acest an și și-a planificat investiții în sumă de 81 milioane lei, potrivit proiectului de buget și cheltuieli pentru acest an, publicat pentru dezbatere de acționarul majoritar al companiei, Ministerul Transporturilor. Compania și-a bugetat venituri totale de 925,2 milioane lei, egale cheltuielilor totale. Comparativ, potrivit bugetului rectificat pentru anul trecut, CFR Marfă estima pierderi de 137 de milioane de lei în 2017 și venituri totale de 823,3 milioane de lei.

De asemenea, compania are de recuperat creanțe restante de 344,5 milioane lei, dar are de făcut plăți restante de 320 milioane lei. În plus, cheltuielile de natură salarială vor fi majorate în acest an la 308,7 milioane lei, ca urmare a majorării salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și a modificărilor legislative privind contribuțiile sociale obligatorii. Societatea estimează pentru sfârșitul anului un număr de 6.600 de salariați. Câștigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială este planificat la 4.071 lei de persoană.

T.S.