1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:28
No menu items!

Comitetul pentru situaţii „speciale” de urgenţă, reunit la Guvern

spot_img

Oprea_Ponta_SZ

Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, condus de ministrul afacerilor interne, vicepremierul Gabriel Oprea, s-a reunit la Guvern, în prezenţa premierului Victor Ponta, pentru prezentarea şi verificarea modului de funcţionare a acestei structuri din punct de vedere administrativ şi tehnic.

La reuniune participă aproape toţi miniştrii, dar şi reprezentanţi ai serviciilor de informaţii.

În cadrul şedinţei, ministrul Oprea va face o prezentare generală a sistemului şi a modului de lucru pentru situaţiile care intră în responsabilitatea comitetului„, au declarat surse oficiale citate de MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, cu acest prilej vor fi testate şi echipamentele tehnice, în special cele de comunicare, folosite la centrul de comandă al comitetului.

Potrivit legii, Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, recent înfiinţat, este prezidat de către vicepremierul pentru securitate naţională şi se reuneşte semestrial, în şedinţe ordinare şi, ori de câte ori situaţia o impune, în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui său.

R.D.