1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:39
No menu items!

Comitetul Executiv al PSD, prima ședință din acest an. Social democrații vor modificarea Statutului

spot_img

PSD se reunește, marți, de la ora 12.00, la Parlament, în prima ședință CExN a partidului din acest an.

Social-democraţii vor discuta, în această şedinţă, despre o serie de modificări la statutul partidului, potrivit Agerpres.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, declara duminică, la Călăraşi,

că printre propunerile de modificare a statutului partidului se va număra şi cea

care prevede ca primele trei organizaţii cu rezultate bune la alegeri să facă parte, de drept, din Biroul Permanent Naţional.

El va propune, de asemenea, ca de normele de etică pe care trebuie să le respecte membrii partidului

să se ocupe Consiliul Naţional, şi nu Comitetul Executiv Naţional, aşa cum este acum.

Alte subiecte care ar urma să se discute la CExN, potrivit unor surse din PSD, sunt organizarea congresului, priorităţile legislative în sesiunea parlamentară ce va începe în februarie, iniţierea unei moţiuni de cenzură şi alegerile anticipate.