-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:57
No menu items!

Comisia pentru Roşia Montană dă luni votul final asupra proiectului. Președintele Comisiei, convocat la ședința USL UPDATE

spot_img

vot comisie

  • UPDATE

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru Roşia Montană, senatorul PSD Darius Vâlcov, a fost convocat, luni dimineaţă, la şedinţa conducerii USL, în contextul în care comisia a finalizat dezbaterile şi va da votul final asupra proiectului de lege al Guvernului luni seară.

La intrarea în sediul USL, Vâlcov a evitat să facă declaraţii jurnaliştilor.

De asemenea, la şedinţa conducerii USL a fost covocat şi preşedintele PSD Alba, deputatul Ioan Dârzu, membru al Comisiei Roşia Montană.

Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană se va reuni, luni seară, pentru a da votul final asupra proiectului de lege transmis de Guvern, în condiţiile în care termenul fixat de Birourile permanente ale celor două Camere pentru elaborarea raportului a expirat duminică.

Conducerea USL se va reuni, luni dimineaţă, iar tema votului final pe care Comisia pentru Roşia Montană trebuie să-l dea în ceea ce priveşte proiectul de lege al Guvernului figurează printre punctele principale de pe ordinea de zi.

Votul final în Comisia parlamentară va fi dat, aşadar, în funcţie de decizia politică luată luni dimineaţă la nivelul conducerii USL.

În acest moment, conform aritmeticii din comisie, reprezentanţii PNL, PC, UDMR şi cei ai grupului minorităţilor pot asigura cvorumul în lipsa celor ai PSD şi deţin, cumulat, numărul necesar de voturi pentru a respinge proiectul în forma adoptată de Guvern.

Dacă membrii Comisiei vor decide să respingă proiectul de lege în forma transmisă de Guvern, se va face o completare cu caracter general a Legii minelor în ceea ce priveşte exploatările auro-argintifere. Dacă proiectul va fi admis, acesta va fi adoptat cu o serie de amendamente care îl modifică radical, fiind eliminată din textul legii orice referire la Roşia Montană.

Dezbaterile din cadrul Comisiei parlamentare pentru Roşia Montană durează de aproximativ două luni.

R.D.