-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:32
No menu items!

Comisia Europeană și BNR mizează pe o creștere a PIB mai mare decât estimările inițiale

spot_img

Comisia Europeana

Comisia Europeană a îmbunătăţit previziunile privind creşterea economică a României, estimate acum la 2,5% în 2014 şi 2,6% în 2015, faţă de de 2,3% şi respectiv 2,5%, la estimarea din februarie.

În 2013, creșterea economică a fost de 3,5%, pe baza randamentului industrial şi a recoltei agricole abundente, care a alimentat exporturile.

Parametrii de creștere pentru acest an și pentru anul următor se bazează pe efectele reformelor structurale, pe creșterea cererii interne și pe absorbția fondurilor europene.

Prognoza Comisiei Europene

                                               2013         2014        2015

Creștere PIB                      3,5%         2,5%          2,6%

Deficit bugetar/PIB       -2,3%       -2,2%        -1,9%

Inflație                                 3,2%          2,5%          3,3%

Datoria publică/PIB     38,4%       39,9%       40,1%

La nivelul celor 28 de state ale UE, prognoza de creștere PIB este de 1,6% pentru 2014 și de 2% pentru 2015, după o stagnare în 2013 (+0,1%).

Comisia Europeană a transmis într-un comunicat că previziunile de primăvară indică o continuare a redresării economice în UE, în urma ieșirii din recesiune în urmă cu un an. ”Creșterea PIB-ului real va ajunge în 2014 la 1,6% în UE și 1,2% în zona euro și va crește în continuare în 2015 la 2,0% și, respectiv, 1,7%. Previziunile se bazează pe presupunerea că măsurile politice convenite vor fi puse în aplicare de către statele membre și UE, cu aplicarea ajustărilor necesare”, se arată în comunicatul citat.

Și guvernatorul BNR Mugur Isărescu a făcut referire luni la creșterea economică din acest an, pe care a plasat-o la peste 3%.

”Creșterea economică va continua. Prognozele actuale indică un avans mediu al PIB de aproximativ 2,8%, însă estimările cele mai recente indică o creștere mai mare, de peste 3%. Ca de obicei, producția agricolă ar putea schimba acest deznodământ în oricare dintre direcții”, a punctat luni guvernatorul Mugur Isărescu, într-o întâlnire cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor.

Șeful BNR a arătat că, luând în calcul fundamentele macroeconomice actuale – respectiv o medie anuală a inflației de 2%, un deficit bugetar în limita a 3% din PIB și un deficit de cont curent între 1% și 2% din PIB, România pare angajată în mod ferm pe un trend al creșterii economice sustenabile, pe termen mediu, însă acest parcurs depinde de evoluțiile regionale, europene și globale.

Vlad Bârleanu