4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 20:19
No menu items!

Comisia Europeană pregătește o lege pentru Facebook, Google și Amazon

spot_img

Companii multinaționale precum Facebook, Google sau Amazon ar putea fi obligate să facă publice toate datele privind încasările și taxele plătite în statele membre ale Uniunii Europene (UE).

Potrivit cotidianului britanic „The Guardian”, Comisia Europeană ar putea adopta, în aprilie, o lege în acest sens, menită să oblige cele mai mari companii din lume să facă publice aranjamentele fiscale cu guvernele din UE.

Publicația citează trei oficiali europeni de rang înalt care ar cunoaște propunerile, aflate, se pare, în faza de evaluare a impactului. Sursele citate susțin că inițiativa este sprijinită de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„Legiuitorii finalizează, deocamdată, munca de evaluare a impactului. Cel mai probabil, o formă de inițiativă legislativă va fi anunțata la începutul lunii aprilie și va fi disponibilă consultării de către statele membre”, a declarat una dintre sursele citate de jurnaliștii britanici.

Proiectul ar urma să fie prezentat pe 12 aprilie, iar pentru a fi adoptat este nevoie de acordul celor 28 de state membre ale UE.

R.D.