-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:40
No menu items!

Comisia Europeană a aprobat o finanțare de 44 mil. € pentru construcția centurii din Suceava

spot_img

Comisia Europeană a aprobat prima etapă a unui proiect major în valoare de aproximativ 52 de milioane de euro, din care aproape 44 de milioane de euro din Fondul de coeziune, pentru construcția șoselei de centură a municipiului Suceava, din România. Proiectul va fi derulat în regiunea de dezvoltare Nord-Est a României, iar șoseaua de centură este parte a rețelei centrale TEN–T, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

”Investițiile prin fondurile structurale în sisteme de transport rămân o prioritate pentru Comisia Europeană. Este și cazul centurii ocolitoare a municipiului Suceava, care va asigura conexiuni mai bune pentru transportul local și internațional, ajutând în același timp participanții la trafic să circule în siguranță, dar și să economisească timp”, a declarat Corina Crețu, comisarul pentru politică regională.

Acest proiect este cofinanțat prin Programul Operațional Sectorial ”Transport” al României, în cadrul axei prioritare 1 ”Modernizarea și dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil și integrării acestuia cu rețelele de transport ale UE”.

Decizia de cofinanțare pentru acest proiect se încadrează în perioada de programare 2007-2013, însă a doua etapă a proiectului va fi finalizată în cadrul perioadei de programare 2014-2020.

V.B.