2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:16
No menu items!

Comisia Europeană decontează facturile pentru autostrăzile Arad-Timișoara și centura municipiului Constanța

spot_img

CE a hotărât să acopere costurile de construcție tronsoane de autostradă Arad-Timișoara și centura Constanța cu aproximativ 260 milioane de euro, proiecte finanțate inițial de la bugetul de stat și prin împrumuturi bancare

autostrada_sebes_turda

Prin aprobarea celor 260 milioane de euro, bani nerambursabili pentru cele două tronsoane de autostradă, contribuția Comisiei Europene la construirea celor două loturi se ridică la circa 439 milioane de euro, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, citat de Agerpres.

Autostrada Arad — Timișoara și varianta de ocolire a municipiului Constanța la nivel de autostradă au fost date în folosință în 2011, respectiv 2012. Ele au fost construite cu fonduri de la bugetul de stat, cu granturi de la Comisia Europeană și cu împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții (BEI) și, respectiv, de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Infrastructura rutieră este unul dintre principalele instrumente prin care putem reduce diferențele de dezvoltare dintre regiunile Uniunii Europene, iar România va avea întotdeauna în mine un partener pentru realizarea marilor proiecte de infrastructură.

Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională

Fondul de coeziune al Uniunii Europene este destinat statelor membre al căror venit național brut pe cap de locuitor este mai mic decât 90% din media Uniunii. Acest fond vizează reducerea disparităților economice și sociale și promovarea dezvoltării durabile. Printre prioritățile Fondului de coeziune se află și dezvoltarea rețelei transeuropene de transport.