6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:48
No menu items!

Comisia Europeană: Contractele dintre Hidroelectrica și ”băieții deștepți” nu au constituit ajutor de stat

spot_img

 Tripleta Videanu-Ariton-Șerban, acuzată de pierderile uriașe de la Hidroelectrica

Contractele de furnizare a energiei electrice semnate de societatea de stat Hidroelectrica SA cu anumiți comercianți din domeniul energiei și clienți din sectorul industrial nu au implicat un ajutor de stat, potrivit concluziei unei anchete derulate de  Comisia Europeană și publicată vineri.

După ce a comparat prețurile înscrise în contractele respective cu prețurile unor contracte cu amănuntul încheiate la nivel bilateral, comparabile pe piața energiei electrice nereglementate, Comisia a constatat că fie au fost încheiate contracte în condițiile pieței sau, în cazul în care tarifele au fost sub nivelul pieței, că statul român nu a putut fi considerat responsabil pentru tarifele acordate.

Comisia a concluzionat că niciunul dintre contractele de vânzare care au făcut obiectul examinării nu a implicat un ajutor de stat în sensul Tratatelor UE.

Analiza a arătat faptul că Hidroelectrica a practicat prețuri care au fost conforme pe deplin cu prețul de referință de pe piață aplicat clienților industriali ArcelorMittal și Alro, precum și comercianților de energie electrică Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, EFT, Electrica, Electromagnetica, Energy Holding, Euro-Pec.

”Prețurile aplicate companiilor Luxten-Lighting, Electrocarbon și Elsid au fost mai scăzute decât prețul de referință al pieței. Cu toate acestea, în anchetă nu s-a stabilit faptul că decizia de a se acorda condiții favorabile acestor trei clienți, care sunt actori privați cu anvergură relativ mică, poate fi atribuită autorităților române”, potrivit unui comunicat al Comisiei.

Hidroelectrica este principalul producător de energie electrică din România. Capitalul social al acesteia este deținut de statul român – 80% și de Fondul Proprietatea (20%), care a făcut reclamația.

Contractele care au fost examinate de Comisia Europeană vizează 12 cumpărători privați, inclusiv opt comercianți de energie electrică și cei mai mari consumatori de energie electrică din România, și anume ALRO, producătorul de aluminiu, precum și întreprinderea siderurgică ArcelorMittal. Majoritatea contractelor examinate de Comisie datează din perioada anterioară aderării României la Uniunea Europeană din 2007. Doar unul dintre aceste contracte este încă în vigoare.

În aprilie 2015, într-o decizie separată, Comisia a concluzionat că în contractele încheiate între Hidrolectrica și Electrocentrale Deva, pe de o parte, și de Hidroelectrica și Termoelectrica, pe de altă parte, li se acordă acestor două companii un avantaj economic nejustificat, încălcându-se astfel normele UE privind ajutorul de stat.