1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:00
No menu items!

Comisia Europeană şi-a premiat pictorii

spot_img

Zarvă mare astăzi în holul reprezentanţei Comisiei Europene din România din strada Vasile Lascăr nr. 31. Zeci de copii însoţiţi de părinţi, bunici, îndrumători sau profesori de desen s-au îngrămădit la festivitatea de premiere a celei de-a treia ediţii a concursului de desene Ziua Europei, “Ce am învăţat de la bunicii mei despre Europa”.

Din 800 de desene care au participat la concurs, premiul I la secţiunea clasele primare l-a primit lucrarea Adei Maria Ciontu,9 ani, elevă în clasa a III-a la Şcoala generală nr. 12 Herăstrău din Bucureşti. “Am visat, am visat că o să câştig!”, ţopăia fericită copila de 9 ani. Lucrarea se intitulează Îmbrăţişarea stelelor şi este pictată în culorile Uniunii Europene, galben şi albastru.”Sunt eu împreună cu bunica, iar stelele reprezintă ţările”, explică micuţa. “Ne bucurăm enorm că este pe primul loc, mai ales că bunica este cea care i-a pus pensula în mână încă de când avea 2 ani”, spune la rândul ei, Mihaela, mama câştigătoarei.

Eleva nu este la prima recunoaştere a talentului său de pictoriţă. Anul trecut, tot la concursul organizat de Comisia Europeană, fetiţa s-a clasat a treia. Anul acesta, Ada Maria a fost prezentă cu două lucrări, dintre care una a obţinut premiul cel mare.

La doar câteva minute de la decernarea premiului, au apărut şi criticii. “Eu nu înţeleg ce e atât de special la tabloul acesta”, încearcă o fetiţă să înţeleagă misterul alegerii respectivei picturi. Cu toate că bunica îi spune că tehnica realizării lucrării este una specială, micuţa o ţine pe-a ei. “Uite, eu pe acesta l-aş fi ales, zice indicând o altă lucrare înfăţişând o familie plimbându-se în trăsură prin toată Europa.

Iulia Deutsch, adjunctul şefului Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, a explicat că selecţia lucrărilor a fost mai uşoară anul acesta, faţă de 2011 când au intrat în concurs 4 000 de desene. “Nu pot să spun că am o lucrare preferată. Toate sunt pline de creativitate şi de inventivitate. Foarte rar am întâlnit un desen despre care să spun că nu-mi place”, a spus Deutsch.

Alături de pictura Adei Maria, au mai fost premiate alte patru lucrări. Astfel, locul II a fost ocupat de desenul Livia Vasileanu de la Clubul Copiilor nr. 3 din Bucureşti, iar locul II de Maria Accelean, de la Şcoala generală nr. 1 din Hârşova. Au fost acordate două menţiuni, una pentru Elena Moroşanu, elevă a Şcolii nr. 11 “Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni şi alta pentru Ilona Maria Opriş, de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova.

Această a treia ediţie a concursului s-a desfăşurat sub semnul Anului European 2012 al îmbătrânirii active şi solidarităţii între generaţii, iar tema principală a concursului a fost “Ce am învăţat de la bunicii mei despre Europa”.

În luna septembrie a acestui an juriul a desemnat 60 de finalişti ai concursului, respectiv 30 de lucrări din ciclul primar şi 30 din ciclul gimnazial. Premiile şi menţiunile au fost acordate pentru fiecare secţiune în parte. Premiile au constat în truse de pictură, trofee şi diplome. Lucrările finaliste vor fi înscrise într-o licitaţie organizată special în luna decembrie, pentru colectarea de fonduri destinate copiilor dezavantajaţi.

Tema concursului de anul trecut a fost despre voluntariat, iar cea de anul viitor va fi axată pe cetăţenie. (Dana Şerb)