-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:38
No menu items!

Comisia de Transport a Parlamentului European, de acord cu pașaportul de vaccinare

spot_img

Proiectul de rezoluție privind stabilirea unei strategii a Uniunii Europene pentru un turism durabil, adoptat joi de Comisia pentru transport și turism (TRAN), susține introducerea unui certificat comun de vaccinare ca alternativă la testele PCR și carantina obligatorie. Proiectul a fost aprobat cu 47 de voturi pentru și 2 împotrivă, informează un comunicat de presă al Parlamentului European.

Proiectul mai îndeamnă statele membre să includă sectoarele turismului și călătoriilor în planurile lor de redresare și să ia în considerare reducerea temporară a TVA pentru aceste servicii.

Europarlamentarii doresc introducerea unui certificat comun de vaccinare, care ar putea deveni o alternativă la testele PCR și la cerințele de carantină, odată ce există suficiente dovezi că persoanele vaccinate nu transmit virusul, sau recunoașterea reciprocă a procedurilor de vaccinare în statele membre.

De asemenea, proiectul de rezoluție îndeamnă Comisia Europeană să ia măsuri pentru a restabili încrederea consumatorilor în sectoarele turismului și călătoriilor, cum ar fi o certificare a standardelor minime de prevenire și control al COVID-19.

Rezoluția aprobată de Comisia de Transport va fi supusă votului Parlamentului European, în luna martie.