-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:36
No menu items!

Comisia de Etică a Universității București recunoaște că a comis un abuz și că examinarea tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea este de competența Consiliului Național de Etică

spot_img

CNE a decis că prim-ministrul interimar nu a plagiat

Marian Popescu_UB

Comisia de Etică a Universității București a constatat că nu este competentă să verifice originalitatea lucrărilor doctorale elaborate de demnitari. În acest sens, „deontologii” Universității s-au desesizat în cazul prim-ministrului interimar, vicepremierul pentru securitate națională Gabriel Oprea.

Potrivit unor surse din cadrul Universității București, membrii Comisiei de Etică au înțeles că încalcă Legea 206/2004 și că pot fi cercetați penal pentru abuz în serviciu continuând să verifice dacă lucrarea de doctorat a ministrului afacerilor interne Gabriel Oprea a fost un plagiat sau nu. Președintele Comisiei de Etică, Marian Popescu, a decis să înceteze examinarea lucrării, mai ales după ce a aflat că un alt organism, de altfel singurul competent potrivit legii, a demarat verificări. Este vorba despre Consiliul Național de Etică, organism ce funcționează în cadrul Autorității Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare din subordinea Ministerului Educației, competent să verifice lucrările demnitarilor.

Verdictul CNE

Miercuri, după ce a terminat verificările împreună cu „specialişti recunoscuţi şi de prestigiu în domeniul juridic”, Consiliul Național de Etică a dat și verdictul: lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea nu conține niciun element de plagiat.

În urma sesizării având ca obiect teza de doctorat elaborată de domnul prof. univ. dr. Gabriel Oprea, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, singurul organism abilitat pentru soluţionarea acestui tip de sesizări la nivel naţional, în cazul persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, a finalizat procedurile de analiză în acest caz, adoptând  Hotărârea nr. 2165/8.07.2015 prin care constată că nu se confirmă suspiciunea de plagiat.

În procesul de soluţionare a acestei speţe, Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării a apelat la specialişti recunoscuţi şi de prestigiu în domeniul juridic

Ministerul Educației
comunicat de presă

CITEȘTE AICI DECIZIA CONSILIULUI NAȚIONAL DE ETICĂ

Andi Topală