-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:40
No menu items!

Comisarul Traian Berbeceanu, noi acuzații în dosarul DIICOT

spot_img

Procurorii DIICOT i-au adus, vineri,noi acuzații comisarului șef Traian Berbeceanu, fostul șef al Brigăzii de Crimă Organizată Alba

Traian Berbeceanu_SZ

Conform DIICOT, este vorba despre spălare de bani și luare de mită, dar și fals în înscrisuri. Traian Berbeceanu s-a prezentat la sediul central al DIICOT, dar a refuzat să facă declarații presei.

În cursul anului 2011, Berbeceanu Traian, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar-şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte R.G., C.D.E.I.  şi alte persoane, a primit un autoturism marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, de la R.G. şi R.A., pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume, furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.

comunicat DIICOT

Anchetatorii mai susțin că pentru disimularea adevăratei naturi a circulaţiei autoturismului, s-a creat o convenție între firmă și Berbeceanu deşi, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită.

Traian Berbeceanu a fost reținut și apoi a stat în arest din octombrie până în noiembrie 2013, fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar au fost cercetaţi soţii Titus Biriescu şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea pe 24 octombrie 2013.

Pe de altă parte, procurorul şef DIICOT Alba, Ioan Mureşan, procurorul Nicolaie Cean şi poliţistul Alin Muntean sunt sub controlul judiciar al DNA pentru că ar fi fabricat probe împotriva comisarului şef Traian Berbeceanu. Dosarul lui Traian Berbeceanu ar fi fost fabricat după ce acesta ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureşan de a-l numi şef de serviciu pe ofiţerul Alin Muntean, care a activat în cadrul BCCO Alba.

 Potrivit DNA, în cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora Ioan Mureşan, procuror şef al DIICOT Alba, şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu într-un dosar al instituţiei, prin faptul că a dispus, prin ordonanţa din 21.10.2013, începerea urmăririi penale şi reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a lui Traian Berbeceanu, şef al BCCO Alba, pentru mai multe infracţiuni, în absenţa existenţei la dosar a unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea faptelor.
S.M.