1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 18:54
No menu items!

Comisarul șef Traian Berbeceanu, prea celebru ca să fie liber CITEȘTE MOTIVAREA INSTANȚEI

spot_img

berbeceanu-DIICOT

Comisarul șef Traian Berbeceanu, șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog (BCCOA) Alba, a fost arestat din cauza notorietății de care se bucură și a faptului că a dat informații presei în legătură cu dosare aflate în lucru. Așa susțin judecătorii Curții de Apel Alba-Iulia în motivarea deciziei de arestare a lui Traian Berbeceanu.

Prin poziţia avută în raport cu subordonaţii săi şi cu autoritatea pe care a avut-o şi o are asupra acestora apare evidentă posibilitatea zădărnicirii anchetei. Notorietatea de care se bucură inculpatul şi poziţia sa virulentă faţă de unii colegi şi colaboratori procurori, reliefată prin divulgarea în mas media a unor aspecte legate de cauzele aflate în lucru la organele de urmărire penală, prin care s-au divulgat aspecte vizând modalităţi şi procedee de anchetă, cauze aflate în lucru, întăresc convingerea instanţei că există riscul major ca inculpatul să influenţeze ancheta şi să zădărnicească direct sau indirect aflarea adevărului în această cauză precum şi în alte cauze despre care a divulgat public date. 

Curtea de Apel Alba-Iulia

motivare decizie arestare

În plus, magistrații „remarcă faptul că atât la domiciliul inculpatului cât şi în incinta biroului său s-au găsit, cu ocazia percheziţiilor efectuate, mai multe acte care vizau atât cauze aflate în lucru cât şi alte cauze neînregistrate. S-au mai găsit de asemenea acte având caracter secret care nu erau deţinute legal în locaţiile respective, existând riscul ca aceste date  să fie folosite nu în scopul în care au fost întocmite, ci pentru a influenţa ancheta şi de a îngreuna aflarea adevărului”.

De altfel, în ziua în care a fost arestat, comisarul șef Traian Berbeceanu a declarat public că deține probe (fapt subliniat și în raportul întocmit de el cu câteva luni în urmă și transmis conducerii IGPR, raport publicat în presă în aceeași zi) care-i incriminează atât pe unii dintre colegii lui, cât și pe procurorii DIICOT care-l acuză acum că ar fi favorizat o grupare de evaziune fiscală.

„La fel, raportat la persoana sa şi funcţia pe care a deţinut-o, persoanele pe care le cunoaşte există riscul real de a influenţa martorii care cunosc diferite împrejurări care au legătură cu cauza”, mai subliniază judecătorii în motivarea deciziei de arestare a comisarului șef.

Mai mult, judecătorii apreciază că Traian Berbeceanu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, deoarece l-ar fi folosit ca „sursă” în soluționarea unor cauze pe unul dintre cei arestați, în același dosar, pentru infracțiuni de evaziune fiscală.

„Trebuie remarcat continuitatea în timp a faptelor presupus a fi fost săvârşite de inc. Berbeceanu, ceea ce denotă pericolul social evident pe care acesta îl reprezintă. Astfel, s-a dovedit cu actele existente la dosarul cauzei că cel puţin de 7 ani a avut cunoştinţă de faptele grave comise de către C.L. şi cu toate acestea, a înţeles să nu se sesizeze oficial şi în calitatea sa de existenţa infracţiunilor comise şi nici să informeze asupra acestor fapte. Mai mult, l-a folosit pe acesta, cu justificarea că-l putea determina să <<colaboreze>> chiar în cauze în care avea un interes personal”, se arată în motivarea deciziei Curții de Apel Alba-Iulia.

„Curtea subliniază că existenţa unor suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a unor fapte grave şi repetate de genul celor expuse mai sus, fapte care au luat o amploare deosebită în societatea actuală, precum şi calitatea pe care inculpatul o are – cu referire la inc. Berbeceanu, aceea de poliţist care avea şi influenţă de formator asupra subordonaţilor săi şi exigenţele cărora acesta se impunea să se supună prin prisma poziţiei sale de apărător al legii, conving un observator obiectiv că ordinea publică este în acest moment realmente ameninţată, ameninţarea fiind una reală, actuală şi suficient de gravă pentru un interes fundamental al societăţii”, opinează magistrații.

CITEȘTE AICI MOTIVAREA CURȚII DE APEL ALBA-IULIA

Cristi Ciupercă