4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:12
No menu items!

Comisar șef din IPJ Constanța, trimis în judecată pentru complicitate la dare de mită

spot_img

mita

Ionel Cazacu, comisarul șef de poliție din cadrul IPJ Constanța – Serviciul de Investigații Criminale, a fost trimis în judecată pentru complicitate la dare de mită, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Ionel Cazacu a primit 1000 de euro de la Nicolaie Irimia, pe care la rândul său, i-a oferit denunţătorului. Acesta din urmă, urma să ofere suma de 1.000 euro mită unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

„În schimbul acestei sume de bani, procurorul urma ca în virtutea atribuţiilor de serviciu să dispună o soluţie favorabilă faţă de inculpatul Irimia Nicolaie, respectiv de scoatere de sub urmărire penală şi aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, constând în amendă”, se precizează în comunicatul DNA.

Nicolaie Irimia era cercetat într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru conducere a unui autovehicul pe drum public, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curţii de Apel Constanţa.

A.V.