3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 17:13
No menu items!

Comerțul auto a scăzut în ianuarie, după patru luni consecutive de creștere

spot_img

parc auto

Cifra de afaceri în comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut, în ianuarie față de decembrie 2013, cu 11,4% în date ajustate sezonier, după patru luni consecutive de creștere. Față de ianuarie 2013, comerțul auto a scăzut cu 6,2%. Serviciile către populație au crescut însă cu 0,9% față de decembrie 2013 și cu 7,7% față de ianuarie 2013.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2014, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 29,4%, datorată scăderilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (-37,4%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-24,8%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-14,4%) şi la activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-8,9%).

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, în luna ianuarie 2014 faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri, serie brută, a înregistrat o scădere cu 9,1%, datorată scăderilor înregistrate la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-15,1%), activităţile de spǎlare, curǎţare şi vopsirea textilelor şi blǎnurilor (-14,6%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-7,2%), şi  la activitǎţile de jocuri de noroc şi alte  activităţi recreative (-3,5%).  Activitǎţile  agenţiilor turistice şi tur-operatorilor au înregistrat o creştere cu 6,2%.

Volumul cifrei de afaceri, pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2014 faţă de luna precedentă a înregistrat o creştere cu 0,9%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna ianuarie 2014, comparativ cu luna ianuarie 2013 a înregistrat pe total o scădere cu 6,2%, datorată scăderilor înregistrate la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-6,7%), comerţul cu autovehicule (-6,3%) şi la activitǎţile de întreţinere şi repararea  autovehiculelor (-4,3%). Comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea  motocicletelor a înregistrat o creştere cu 13,3%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2014 a înregistrat pe total o scădere cu 6,2% faţă de luna ianuarie 2013.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna ianuarie 2014 a înregistrat o cifră de afaceri cu 8,8% mai mare comparativ  cu luna  ianuarie 2013, provenită în principal de la activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+50,4%), hoteluri şi restaurante (+12,4%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+4,0%) şi de la activităţile de spǎlare, curǎţare şi vopsirea textilelor şi blǎnurilor (+3,0%). Scăderi au înregistrat activităţile de  jocuri  de noroc şi alte  activităţi recreative  (-3,5%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna ianuarie 2014 a crescut cu 7,7% comparativ cu luna ianuarie 2013.

C.C.