-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:00
No menu items!

Combinatul siderurgic de la Galați ar putea rămâne tot pe mâna unor indieni

spot_img

Cel mai mare producător de oţel din India, JSW Steel, ar urma să facă o ofertă pentru combinatul siderurgic al ArcelorMittal din Galaţi, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, concurând cu firmele Metinvest (Ucraina) şi Marcegaglia (Italia).

Reprezentanţii ArcelorMittal nu au comentat informaţia. JSW, care vrea să-şi extindă capacităţile de producţie în afara India cu zece milioane de tone de oţel pe an, a refuzat de asemenea să comenteze, scrie Agerpres.

În mai, ArcelorMittal – cel mai mare producător de oţel din lume – a angajat grupul american Bank of America-Merrill Lynch pentru a gestiona până la sfârşitul lui 2018 vânzarea de active, răspunzând astfel îngrijorărilor UE în materie de concurenţă în cazul tranzacţiei prin care va achiziţiona oţelăria Ilva, din sudul Italiei, pentru 1,8 miliarde de euro.

Comisia Europeană a aprobat tranzacţia, dar a precizat că această aprobare este condiţionată de „vânzarea unui pachet extins de active” pentru a păstra concurenţa pe piaţa oţelului din Europa în beneficiul consumatorilor şi companiilor.

De altfel, ArcelorMittal s-a oferit încă din aprilie să vândă unităţile: ArcelorMittal Piombino, singura linie de zincare din Italia, ArcelorMittal Galaţi, România, ArcelorMittal Skopje, Macedonia, ArcelorMittal Ostrava, Cehia, ArcelorMittal Dudelange, Luxemburg, şi liniile de zincare numărul 4 şi 5 de la Flemalle; decaparea, liniile de laminare la rece şi ambalaje metalice acoperite din Tilleur, toate acestea de la combinatul de la Liege, Belgia, pentru a răspunde îngrijorărilor UE în materie de concurenţă.

Analiştii băncii de investiţii Jefferies estimează că valoarea combinată a activelor scoase de vânzare este de 752-940 milioane de dolari iar unitatea din Galaţi – cea mai mare oţelărie din România, cu aproximativ 5.600 de angajaţi – reprezintă cea mai mare parte a acestor active.

Conform Comisiei Europene, ArcelorMittal a fost de acord să ofere finanţare (a cărei valoare nu a fost dată publicităţii) cumpărătorului oţelăriei din Galaţi pentru a se asigura că va creşte cantitatea de oţel şi unitatea rămâne viabilă şi competitivă.

Anterior, surse din industrie au declarat că Marcegaglia şi Metinvest intenţionează să facă o ofertă comună pentru combinatul din Galaţi, dar un purtător de cuvânt al Metinvest a afirmat pentru Reuters că producătorul de oţel va face singur oferta.

Marcegaglia nu a dorit să comenteze informaţia. Anterior, compania a făcut parte dintr-un consorţiu cu ArcelorMittal care a depus oferta pentru oţelăria Ilva înainte ca forul comunitar să o oblige să se retragă.

Oţelăria din Galaţi a fost cumpărată în 2001 de fostul holding ArcelorMittal pentru 70 de milioane de euro, conform Jefferies. De atunci, cumpărătorul a investit aproape un miliard de euro în combinat, care în 2016 a obţinut pentru prima dată profit, în valoare de şase milioane de dolari, susţine banca de investiţii.

Cu o ofertă de 1,8 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari), ArcelorMittal vrea să preia Ilva, cea mai mare oţelărie europeană, la care lucrează peste 14.000 de persoane. Ilva, aflată în oraşul Taranto din sudul Italiei, producea anual nouă milioane tone de oţel, aproximativ 40% din producţia de oţel a Italiei, şi furniza oţelul pentru producătorii auto, de echipamente electrice şi constructorii de nave. De asemenea, ArcelorMittal a dat asigurări că va investi încă 2,4 miliarde de euro în modernizarea Ilva.

Grupul ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, în 19 dintre acestea având unităţi proprii de producţie. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi, Iaşi, Roman şi Hunedoara.

Alex Militaru