3.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 4:27
No menu items!

Comasare, te iubim. Ori uniți, ori chiar murim!

spot_img
  • Ioana Theodoru

După lupte seculare care au durat zeci de sondaje interne, PSD și PNL și-au reînnoit jurămintele și au scurs vitejește, dar pe surse, planul pentru 2024: comasarea europarlamentarelor cu localele, în iunie, și a parlamentarelor cu prezidențialele, în toamnă. Mai mult, cele două partide de guvernământ spun că vor înfrunta toate alegerile umăr la umăr, cu liste comune de candidați.

Într-un exercițiu democratic demn să inaugureze „super anul electoral” 2024, PSD și PNL au anulat ședința comună care trebuia să aibă loc duminică pentru a hotărî calendarul alegerilor și strategia de luptă. În schimb, reuniunea a fost înlocuită cu o discuție telefonică între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care cei doi și-au reafirmat susținerea pentru varianta agreată încă de joia trecută: liste comune de candidați și comasarea celor patru runde de alegeri în două sesiuni, de primăvară (europarlamentare și locale) și de toamnă (prezidențiale și parlamentare).

Apoi, cu asumare și tărie până la capăt, cele două partide au lăsat poporul să afle soarta lui 2024 „pe surse”, strategie de comunicare care le scutește de la a mai mima nemulțumirea unul față de celălalt. Varianta agreată acum vrea să asigure stabilitatea (și menținerea puterii) pentru următorii patru-cinci ani, după care va veni altă stabilitate (preferabil tot cu menținerea puterii).

Și pentru că totul începe de la cap, listele comune de candidați vor fi negociate de la prezidențiabil în jos. Nu s-a stabilit dacă următorul locatar de la Cotroceni va rămâne un urmaș al Brătienilor sau va veni din rândurile social-democraților, dar discuțiile pe aspectele tehnice ar urma să aibă loc miercuri. Apoi, se vor definitiva listele comune pentru europarlamentare, parlamentare și locale (președinți de consilii județene și primari). E însă posibil ca listele comune la locale să vizeze doar acele localități unde există riscul real ca funcțiile să meargă în altă direcție, urmând ca bastioanele tradiționale unde nu există motive de stres să rămână separate, câtă vreme în împărțirea generală există echilibru (și stabilitate).