-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:05
No menu items!

Comandamentul de Iarnă a fost convocat de premier, în această seară

spot_img

Comandamentul de Iarnă a fost convocat de primul-ministru, Victor Ponta, luni, de la ora 19.30, la Palatul Victoria. La această întâlnire vor fi prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ai Ministerului Administrației și Internelor, SMURD şi ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

După plecarea de la inaugurarea noii clădiri a Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca,  Victor Ponta a declarat: “În această seară, la 19.30, vom avea comandamentul de iarnă cu Ministerul Transporturilor, SMURD, IGSU. Nu şiu dacă într-adevăr vine iarna, dar trebuie să fim pregătiţi. În această seară avem întâlnire şi cu MAI astfel încât tot ce ţine de autorităţile publice să funcţioneze”. O.D.