-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:58
No menu items!

Codurile ANM de vreme rea au fost extinse. Vreme instabilă în aproape toată țara

spot_img

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până marţi la ora 23:00 informarea de instabilitate atmosferică şi disconfort termic pentru toată ţara.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, luni (24 iunie) în cea mai mare parte a țării, iar marți (25 iunie) mai ales în regiunile sudice, estice și centrale.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării.

Disconfortul termic se va accentua treptat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, luni (24 iunie) local, îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, iar marți (25 iunie), pe arii relativ extinse în zonele de câmpie și de podiș.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 24 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 23

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate

În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Gorj, Vâlcea,  Olt, Dolj, precum și în zona de munte a județelor Vrancea și Prahova instabilitate atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin intervale cu averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 24  iunie, ora 23 – 25 iunie, ora 06

Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată

În intervalul menționat, în Oltenia, vestul și sud-vestul Munteniei, nordul și vestul Moldovei, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.

R.D.