- Sorin Roşca Stănescu
Pare de necrezut. Dar s-a întâmplat cu adevărat. Referindu-se la procesul lui Dan Voiculescu, cel numit „Telepatia”, Laura Codruța Kovesi i-a ameninţat pe judecători că pot răspunde penal. Pentru tergiversarea procesului. Culmea este că există, în România, oameni politici şi aşa-zişi analişti care consideră că acest fapt, care s-a petrecut cu adevărat, este cât se poate de firesc. Şi îi dau dreptate şefului DNA. Dar oare îşi poate permite, într-un stat de drept, vreun procuror, fie el şi mare şef, să-i ameninţe pe magistraţi?
Doamna Laura Codruța Kovesi, distinsă pentru curajul ei de Ambasada Statelor Unite, lăudata în serie de oficialii de la Washington, dar şi de mulţi dintre oficialii de la Bruxelles, este îngrijorată că unul dintre dosarele lucrate de DNA este pe cale să fie trecut la arhivă, întrucât, spre sfârşitul acestui an, intervine prescripţia. Este vorba, întâmplător sau nu, de unul dintre cei mai mari adversari politici ai preşedintelui Traian Băsescu, domnul Dan Voiculescu. Iar dosarul se numeşte „Telepatia”, pentru că, în rechizitoriu, procurorii de la DNA s-au referit, în absenţa unor probe concludente, la faptul că profesorul Dan Voiculescu ar fi determinat, prin sugestie, o serie de persoane să comită acte şi fapte despre care avocaţii statului spun că sunt neconforme cu legea. Până la urmă, ar trebui să răspundem la întrebarea: Unde încep şi unde se termină obligaţiile şi autoritatea doamnei Laura Codruța Kovesi?
Doamna Kovesi este procuror şef al unui Parchet, numit Direcţia Naţională Anticorupţie. Deasupra ei, ierarhic, este procurorul general al statului. Deci, altcineva. În calitatea pe care o are, doamna Kovesi se îngrijeşte că fenomenul de mare corupţie la care, într-un fel sau altul, participa funcţionari ai statului sau demnitari să fie diminuat. În ciuda bilanţurilor festiviste, în ciuda elogiilor primite în cei zece ani de existenţă, nu se poate afirma că DNA a contribuit la diminuarea acestui flagel. Dimpotrivă, este suficient să citim comparativ, de la an la an, bilanţurile Curţii de Conturi a României, pentru a observa că, din banul public, se fură din ce în ce mai vârtos. Acest indicator este suficient de concludent. Şi oricum mult mai concludent decât un alt indicator, cel fluturat de DNA, conform căruia, de la an la an, a crescut numărul cazurilor descoperite, anchetate şi finalizate de DNA, precum şi numărul condamnărilor. În plus, după gratii se afla din ce în ce mai mulţi înalţi demnitari ai statului. Este adevărat. Şi putem chiar să admitem, fie şi numai de dragul demonstraţiei, că Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost niciodată şi nu este un instrument în mâna lui Traian Băsescu şi că, în fiecare caz în parte, ar fi judecate nepărtinitor şi cu onestitate acuzaţiile procurorilor DNA. Ei bine, chiar dacă aşa stau lucrurile, tot se vede cu ochiul liber, pentru că nimeni nu poate şterge rapoartele Curţii de Conturi, că, de fapt, se fură din ce în ce mai mult. În ciuda dezvoltării exponenţiale a infrastructurii puse la dispoziţia DNA, în ciuda unei legislaţii care permite acestei instituţii să forţeze nota încălcând drepturile omului şi, în primul rând, drepturile procesuale, în ciuda fenomenalului spectacol de sunet şi lumina cu echipe din ce în ce mai mari de mascaţi care sălta oamenii din casele lor sau din spaţiile publice după ce, în prealabil, au chemat acolo televiziunile. Şi, în fine, în ciuda ajutorului din ce în ce mai semnificativ dat de SRI, care înregistrează tot şi pune tot la dispoziţia procurorilor DNA, marfa contribuind atât la declanşarea unor anchete, cât şi la probarea unor fapte în absenţa altor dovezi şi, nu mai puţin, la tentativele de compromitere a unor persoane, prin punerea la dispoziţia presei, în mod deliberat, a unor stenograme sau chiar a unor înregistrări audio şi video.
Dar să admitem că, şi de această dată, ne înşelăm. Că, de fapt, DNA lucrează perfect. Iar doamna Kovesi este cel mai curat şi cel mai curajos procuror dintre procurori. Şi să încercăm să răspundem, pornind de la această generoasă premisa, la întrebarea: Până unde se întinde autoritatea şefului DNA? Unii se vor grăbi să răspundă simplu: până când dosarul este soluţionat de avocaţii statului de la DNA şi se întocmeşte un rechizitoriu, înaintat cu probe cu tot instanţelor judecătoreşti. Şi punct. Eu însă, sunt mai generos. Şi am să spun că DNA mai trebuie să îndeplinească şi în continuare un rol. Acela de a susţine, prin intermediul procurorului de şedinţă, acuzaţiile. Dar dincolo de asta, DNA, nici în cele mai fantasmagorice ipoteze, nu mai are vreun rol.
Dacă procurorii trebuie să instrumenteze dosare, judecătorii, care sunt magistraţi ai statului, reprezentanţi ai unei puteri distincte şi separate de celelalte puteri, au sarcina de a le soluţiona, văzând în ce măsură acuzaţiile se întemeiază pe probe concludente, iar probele, fie ele şi concludente, au fost obţinute în respect faţă de legile procedurale în vigoare. Singurii răspunzători de celeritatea procesului sau de durată mai mare a acestuia sunt judecătorii. De fapt, ei sunt singurii în măsură să aprecieze dacă diferite solicitări ale avocaţilor, părţilor, ale apărării sunt sau nu întemeiate şi dacă trebuie sau nu să li se dea curs. De cele mai multe ori, durata proceselor nu depinde doar de concentrarea instanţei asupra unui dosar, ci şi de conţinutul în sine al dosarului. Dacă acuzaţiile sunt neclare, dacă ele sunt susţinute prea sumar, dacă probele pot fi uşor combătute, dacă martorii sunt forţaţi de procurori să declare anumite lucruri şi apoi se răzgândesc, nu judecătorii sunt responsabili.
În calitatea ei de procuror, fie şi şef al unuia dintre marile Parchete, doamna Laura Codruța Kovesi nu are niciun drept să-i ameninţe cu dosare penale pe judecători, făcând presiuni asupra lor, pentru a soluţiona un dosar atunci când doreşte ea. Nu exclud posibilitatea că, uneori, magistraţii să fie mituiţi. Să tragă de timp dinadins, pentru a-i favoriza pe acuzaţi. Din nefericire, acest lucru se poate întâmpla şi s-a şi întâmplat. Dar dacă aşa stau lucrurile, doamna Codruța Kovesi, ajutată de SRI, are toate instrumentele posibile din lume pentru a afla, pentru a documenta cazul şi pentru a-i trimite pe judecătorii corupţi în fata instanţelor. Un singur drept nu are doamna Laura Codruța Kovesi. Acela de a-i ameninţa pe judecători, fără a dispune de vreo probă împotriva lor.
Este un caz tipic. În care, pentru a arăta că este cel mai înalt organism al unei puteri cu adevărat independente în stat, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să se sesizeze şi să stabilească cât de gravă este greşeală sau abuzul sau fapta – care poate fi şi ea penală – doamnei Laura Codruța Kovesi.