-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:21
No menu items!

Codrin Ștefănescu, scrisoare către colegii din PSD: Sunt îngrijorat, ni se impun direcții străine de ceea ce am făcut până acum

spot_img

Codrin Ştefănescu, candidat la funcţia de secretar general al PSD, a transmis o scrisoare deschisă colegilor de partid, în care le transmite că este foarte îngrijorat de faptul că social-democraţilor li se impun „direcţii străine” de ce a fost făcut până acum şi li se cere „să uite trecutul”.

„Sunt foarte îngrijorat de ceea ce se întâmplă, astăzi, în PSD. Ni se impun direcţii străine de ceea ce am făcut şi am spus până acum. Ni se cere să uităm trecutul şi să ne resetăm. Ni se cere să uităm de colegii noştri aflaţi şi azi la anaghie. Ceea ce eu nu pot să accept! Nu vreau să uit de abuzurile inimaginabile la care au fost supuşi colegii noştri din toată ţara. Nu vreau să şterg din memorie anii în care am fost vânaţi şi hăituiţi de sus şi până jos. Parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri judeţeni şi locali, miniştrii, secretari de stat au fost vânaţi şi umiliţi pentru că au avut curaj să se bată pentru români sau pur şi simplu pentru că au fost membri PSD”, a afirmat Codrin Ştefănescu în scrisoarea deschisă, potrivit unui comunicat de presă.

Fostul secretar general al PSD a mai subliniat că nu vrea să uite de faptul că formaţiunea a promis electoratului că va face dreptate până la capăt şi nu va mai tolera niciun fel de abuz în România.

„Nu vreau să uit că mulţi jurnalişti de curaj au fost alături de noi în aceste bătălii şi că mulţi dintre ei au plătit scump pentru acest lucru. Nu vreau să uit că am promis cu toţii, tuturor membrilor, simpatizanţilor şi milioanelor de români care ne-au votat că vom face dreptate până la capăt! Şi că nu vom mai tolera niciun fel de abuz în România. Nu vreau ca PSD să capituleze necondiţionat, aşa cum îşi doresc unii, nu vreau ca PSD să fraternizeze cu adversarii nemiloşi, de ieri şi de azi. Nu vreau să mă dezic de colegii şi prietenii mei aflaţi în suferinţă astăzi, doar pentru că au fost buni patrioţi şi şi-au iubit ţara. Vreau un PSD unit, care să-şi ţină promisiunile făcute în faţa electoratului, vreau un PSD condus de oameni curajoşi şi loiali unor principii şi care refuză să facă pact cu Diavolul”, a completat Ştefănescu.

El a mai precizat că şi-a făcut datoria din postura de secretar general al PSD şi a refuzat orice altă funcţie în stat. Codrin Ştefănescu a adăugat că este încrezător că va avea sprijinul colegilor, la fel ca şi până acum.

„De aceea mi-am depus candidatura, la Congres, pentru funcţia de Secretar General. Poziţie din care mi-am făcut datoria pentru PSD, refuzând orice altă funcţie în stat. Pentru că nu am fost nici parlamentar, nici ministru, nici secretar de stat. Sunt convins că şi voi îmi împărtăşiţi temerile şi speranţele. Sunt convins că voi avea sprijinul vostru ca şi până acum. PSD este un partid puternic, un partid al românilor, un partid format oameni curajoşi”, a mai spus social-democratul.

Pentru funcţia de secretar general al PSD la Congresul din 29 iunie mai candidează Mihai Fifor, preşedintele PSD Braşov Marius Dunca, preşedintele TSD Gabriel Petrea şi fostul consilier local la Primăria sectorului 5, Cătălin Stochiţă.

E. Stan