6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:16
No menu items!

COD ROȘU de inundații în județul Constanța

spot_img

Hidrologii avertizează că se vor înregistra eroziuni ale plajelor. Avertizarea este valabilă până vineri, la ora 20.00.

inundatii

Institutul Naţional de Hidrologie a emis, vineri, o avertizare COD ROŞU de inundaţii pentru judeţul Constanţa.

Vineri dimineață, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța preciza că mai multe locuinţe au fost inundate şi aproape zece kilometri de drumuri au fost afectaţi de ploile torențiale căzute, în noaptea de joi spre vineri, în judeţ, în unele zone cantităţile de apă înregistrate depăşind 90 litri/metrul pătrat.

Cele mai afectate zone din judeţ au fost comunele Ion Corvin (sat Brebeni), unde cantităţile de apă înregistrate au fost de 92 l/mp, Adamclisi – 80,2 l/mp, Deleni – 60 l/mp, Albeşti – 64 l/mp şi municipiul Mangalia, cu 31 l/mp.

De asemenea, vântul a suflat cu intensificări temporare, atingând în rafală şi 94 km/h.

În urma precipitaţiilor, zece case au fost inundate în satul Zorile, din comuna Adamclisi, trei case în Mangalia şi câte una în comuna Limanu, satul Şipote din comuna Deleni şi satul Vârtop din comuna Albeşti. În plus, o gospodărie din Limanu a fost inundată şi 70 de hectare de islaz din satul Zorile au fost afectate de inundaţii. La acestea se adaugă aproape zece kilometri de drumuri afectaţi în localităţile Adamclisi, Abrud, Urluia şi Zorile.

Vineri dimineață, vântul puternic – care sufla cu viteză de peste 60 de kilometri pe oră din nord-est – și ploile torențiale căzute pe litoralul românesc au impus suspendarea manevrelor de navigație și a operațiunilor de manipulare a mărfurilor în porturile maritime Midia, Constanța nord și sud și Mangalia, precum și a tranzitului navelor prin Ecluza Agigea.

Plajele au fost deja inundate, iar ploaia torențială a creat de ravene în zona localităților Constanța, Costinești și în stațiunile din sudul litoralului.

R.D.