4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:54
No menu items!

Cod portocaliu de ninsoare și viscol în cinci judeţe

spot_img

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod portocaliu de viscol în zona de munte din cinci judeţe, valabile în următoarele ore.

Potrivit meteorologilor, până ora 12:00, în zona de munte a judeţelor Gorj, Vâlcea, Cluj, Caraş-Severin şi Hunedoara, la altitudini de peste 1.800 de metri, se va semnala ninsoare însoţită de vânt cu viteze la rafală de peste 90-100 km/h, care determină scăderea vizibilităţii sub 50 de metri.

De altfel, ANM a emis un Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscol în zona de munte şi unul de vânt puternic în Transilvania şi Oltenia, valabile până vineri dimineaţa.

În acest interval, va ninge temporar la munte, însemnat cantitativ îndeosebi în zona Carpaţilor Occidentali şi în cea din jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, unde prin acumulare vor fi cantităţi de precipitaţii de peste 30 – 40 litri/mp, şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h, iar la peste 1.700 de metri, temporar, rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, va fi viscol şi vizibilitatea scăzută.

De asemenea, pe parcursul zilei de joi, 2 februarie, local şi temporar, în Transilvania şi Oltenia vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h.

„Intensificări temporare ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului”, avertizează meteorologii.

                                                                                                               Adina Silav