2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:24
No menu items!

COD PORTOCALIU și galben de inundații în 11 bazine hidrografice. Județele afectate deja de inundații, vizate de avertizări

spot_img

Inundatii-in-Romania FOTO: ghimpele.ro

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o serie de avertizări Cod portocaliu și Cod galben valabile, începând de miercuri după-amiază, pentru 11 bazine hidrografice.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 23 aprilie, ora 16.00 – 24 aprilie, ora 2.00, va fi Cod galben de creșteri ale debitelor și nivelurilor, cu depășiri ale Cotelor de atenție și de inundație, pe râul Neajlov (județul Giurgiu), pe râul Călmățui (județul Teleorman), Pârâul Câinelui (județul Teleorman), Sabar aval Poenari (județ Giurgiu) și pe râul Ialomița (județul Ialomița).

În plus, va fi instituit Cod galben de inundații, începând din data de 24 aprilie, ora 2.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Caraș, Nera, Cerna (județul Caraș-Severin), Drincea (județul Mehedinți), Desnățui (judetul Dolj), pe Jiu și pe afluenții săi (județele Hunedoara, Mehedinți, Gorj și Dolj), Olteț, dar și pe unii afluenți ai Oltului inferior din județele Gorj, Olt, Vâlcea și Dolj, pe Călmățui (județul Teleorman), pe Vedea și pe afluenții săi din județele Olt, Teleorman și Argeș, pe râurile din bazinele superioare ale Argeșului și Dâmboviței (județele Argeș și Dâmbovița), pe Neajlov, Sabar (județele Argeș, Dâmbovița și Giurgiu), pe Ialomița, Prahova și unii afluenți (județele Dâmbovița, Prahova și Ialomița).

Începând de joi dimineață, de la ora 9.00, va intra în vigoare avertizarea Cod Portocaliu de inundații pe râurile din bazinele hidrografice: Motru superior și afluentul său Coșuștea (județele Mehedinți și Gorj), pe Jiu la Răcari-  sector îndiguit (județul Dolj), Vedea, Teleorman, Pârâul Câinelui și alți afluenți mici ai râului Vedea (județele Olt, Argeș și Teleorman) și Neajlov amonte Vadu Lat (județele Dâmbovița și Giurgiu).

Hidrologii avertizează că aceste fenomene se pot produce și pe afluenți de grad inferior ai acestor râuri și pe cursurile de apă necadastrate.

Avertizările hidrologice au fost deja transmise Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Administrației Naționale „Apele Române”, Ministerului Afacerilor Interne, Hidroelectrica, dar și Administrațiilor Bazinale de Apă: Banat, Jiu, Olt, Argeș-Vedea, Buzău-Ialomița.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, avertizările vor fi actualizate.