3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:39
No menu items!

COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de ploi şi vijelii în 8 judeţe. HARTA zonelor afectate

spot_img

Avertizarea meteorologilor este valabilă până vineri la ora 10.00

cod galben de ploi

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, valabilă de joi, ora 03.00, până vineri, la aceeaşi oră, alte cinci judeţe fiind atenţionate cu cod galben.

Potrivit avertizării cod portocaliu, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Caraş-Severin, iar pe parcursul zilei de joi şi în judeţele Mehedinţi şi Dolj, va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 40-50 de litri pe metru pătrat şi izolat peste 70 de litri pe metru pătrat.

 

De asemenea, judeţele Timiş, Hunedoara, Gorj, Vâlcea şi Olt vor fi, de joi, ora 03.00, până vineri, la ora 10.00, sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii.

harta cod

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-vestul ţării, precum şi în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 50 l/mp„, potrivit avertizării cod galben.

Hidrologii au prelungit până joi dimineaţă, la ora 08.00, CODUL ROȘU de inundaţii şi l-au extins la trei judeţe: Olt, Teleorman şi Argeş pentru râurile Vedea şi Cotmeana. Pe cele două râuri pot fi depăşite cotele de pericol, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior.

D.M.