-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:27
No menu items!

Cod galben și portocaliu de vijelii și ploi torențiale în cea mai mare parte a țării, până marți

spot_img

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineață, avertizări de cod galben și cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în cele mai multe zone ale țării, valabile pentru duminică, altele până marți. Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică se va menține până în data de 11 iunie.

Astfel, de sâmbătă dimineaţă până marţi la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-40 l/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor şi serilor.

Avertizarea cod galben este valabilă sâmbătă, între orele 12.00 şi 23.00. În estul şi sud-estul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp, iar izolat 40-50 l/mp.

Avertizarea cod portocaliu este valabilă sâmbătă între orele 14.00 şi 21.00. În nordul şi estul Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină şi frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi pe arii restrânse 50-60 l/mp.