Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN de ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, valabilă de sâmbătă de la ora 22.00 până luni la ora 09.00 în 22 de judeţe din ţară.
În intervalul menţionat, vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină, îndeosebi în sud-vestul ţării şi în zonele de deal şi de munte.
Avertizarea cod galben vizează 22 de judeţe: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Dolj.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp si izolat 50 l/mp, în noaptea de sâmbătă spre duminică în Banat, Oltenia şi nord-vestul Munteniei, iar în cursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni şi în sud-vestul Transilvaniei, nordul Munteniei, precum şi în zona Munţilor Apuseni şi local a Carpaţilor Orientali.
Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în celelalte regiuni, dar pe intervale mai scurte de timp şi la cote mai reduse.
S.Z.