-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:13
No menu items!

Cod galben de ploi și grindină! Duminică și luni se strică vremea în toată țara

spot_img

Meteorologii au emis sâmbătă o atenționare de cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate pentru Mehedinți, Gorj, Dolj, Caraș-Severin și local în județul Hunedoara.

De asemenea, potrivit unei informări a Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), de mâine până luni, instabilitatea atmosferică va acoperi întreaga țară. În județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Caraș-Severin și local în județul Hunedoara, se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină, începând de sâmbătă de la ora 18.00 până duminică dimineață.

Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și punctiform 40…50 l/mp. Totodată, local și temporar vor fi manifestări de instabilitate atmosferică pe parcursul zilei de sâmbătă, în vestul, sud-vestul și nord-estul țării, precum și în zona de munte.

De asemenea, de duminică ora 14.00 intră în vigoare o informare de instabilitate atmosferică accentuată în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, precum și la deal și la munte.

”Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala doar izolat”, arată meteorologii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp.

Informarea este valabilă până luni la ora 23.00.

Alex Militaru