2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:27
No menu items!

Cod galben de PLOI și vijelii. HARTA zonelor afectate

spot_img

Avertizarea meteorologilor este valabilă până marți noapte, la ora 23.00

Ploi-torentiale

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă începând de luni după-amiază, de la ora 16.00 până marți noapte la ora 23.00.

Potrivit ANM, în perioada menționată vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele deluroase și montane, precum și în nordul, nord-estul, centrul și local în sud-estul țării. Astfel, temporar se vor semnala averse, descărcări electrice, căderi de grindină și intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 de litri/metrul pătrat și, izolat, cu precădere în zona de munte, 40-50 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină.

cod galben_ploi

Județele care intră luni după-amiază sub Cod galben de ploi sunt Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Sălaj, Cluj, Bistrița Năsăud, Neamț, Iași, Alba, Mureș, Harghita, Bacău, Vaslui, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Călărași și municipiul București.

Meteorologii precizează că fenomene specifice instabilității atmosferice vor fi și în restul teritoriului, dar pe intervale mai scurte de timp.

R.D.