4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:23
No menu items!

Cod galben de ninsoare și viscol în 25 de județe. În Transilvania și Moldova se va depune și polei

spot_img

Zone din 25 de judeţe şi municipiul Bucureşti sunt vizate, până sâmbătă seara, de o avertizare Cod galben de ninsoare, viscol şi intensificări ale vântului, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 ianuarie, ora 10:00 – 28 ianuarie, ora 22:00, în Dobrogea, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi local în sudul Moldovei şi în Carpaţii Orientali vor fi precipitaţii însemnate cantitativ şi se vor acumula în general între 25 şi 40 litri/mp.

Judeţele care se vor afla sub incidenţa Codului galben de vreme rea sunt: Tulcea, Constanţa, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Giurgiu, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

În zonele joase de relief din Muntenia şi Moldova, la început vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie, apoi, treptat, vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

Pe parcursul zilei de vineri, în Dobrogea vor fi mai ales ploi, în transformare din noaptea de vineri spre sâmbătă în lapoviţă şi ninsoare. Totodată, în aceste zone, local şi temporar, vor fi şi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50-60 km/h, viscolind ninsoarea.

Prognoza de specialitate relevă faptul că, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali, va continua să ningă, să se depună strat de zăpadă consistent şi vor mai fi intervale cu viscol (rafale de peste 50-70 km/h) şi vizibilitate scăzută.

Meteorologii avertizează că, pe alocuri, vor fi depuneri de polei în Transilvania şi Moldova.

Pentru zona Municipiului Bucureşti, în intervalul 27 ianuarie, ora 10:00 – 29 ianuarie , ora 8:00, vremea se va menţine închisă, cu precipitaţii însemnate cantitativ. Astfel, în medie, se vor acumula 20 – 25 litri/mp) şi vor fi sub formă de ploaie şi lapoviţă, când şi vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 45 – 55 km/h.

Din noaptea de vineri spre sâmbătă vor predomina precipitaţiile sub formă de ninsoare umedă, astfel încât, până în dimineaţa zilei de duminică, stratul de zăpadă depus va avea grosimi variabile, în general de 8 – 15 cm, iar vântul va slăbi treptat în intensitate. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative şi va oscila între 0 şi 2 grade Celsius.

                                                                                                                 Adina Silav