2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:28
No menu items!

COD GALBEN de inundaţii în 13 judeţe, până duminică seară

spot_img

inundatii

Hidrologii au prelungit până duminică seară atenţionarea Cod galben pentru râuri din 13 judeţe, unde se pot produce creşteri de debite şi de niveluri, care ar putea duce la depăşirea cotelor de atenţie.

Noua avertizare Cod galben emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a intrat în vigoare vineri, la ora 14.00 şi este valabilă până duminică, la ora 18.00.

Avertizarea a fost emisă pentru râuri din bazinele hidrografice Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (Mehedinţi), Desnăţui (Dolj), Jiu – sector aval Sadu (Gorj şi Dolj) şi pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior (Gorj, Dolj şi Mehedinţi), pe Lotru, Olteţ şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior (Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj), pe râurile din bazinul Vedea şi pe Călmăţui (Olt şi Teleorman), pe râurile din bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), pe Neajlov şi Sabar (Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov), pe râul Prahova şi pe unii afluenţi (judeţul Prahova) şi pe afluenţii Buzăului mijlociu şi inferior (judeţul Buzău).

Aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor vizate, precum şi pe cursurile de apă necadastrate.

Hidrologii au precizat că, izolat, începând de vineri, ora 16.00, şi până sâmbătă, la ora 20.00, se pot produce creşteri importante de debite, care ar putea să ducă la atingerea cotelor de atenţie, şi pe alte râuri mici din bazinul hidrografic Siret, ca efect cumulat al precipitaţiilor prognozate şi cedării de apă din stratul de zăpadă.