Avertizarea cod galben de inundaţii a intrat în vigoare duminică, la ora 12.00 şi este valabilă până la ora 24.00
Râurile din bazinele hidrografice Olt, Argeş, Ialomiţa şi Siret, din 16 judeţe, sunt duminică, până la ora 24.00, sub avertizare cod galben de inundaţii, în urma scurgerilor pe versanţi şi a viiturilor rapide.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod galben de inundaţii, care a intrat în vigoare duminică, la ora 12.00 şi este valabilă până la ora 24.00.
Potrivit avertizării, inundaţii locale se pot produce pe afluenţii râului Olt (din judeţele Covasna, Braşov şi nordul judeţului Vâlcea), pe Argeşul superior (judeţul Argeş), în bazinele superioare ale râurilor Ialomiţa, Prahova şi afluenţii lor din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, pe Buzăul superior şi pe afluenţii săi din judeţele Covasna şi Buzău, pe Râmnicu Sărat şi Putna, din judeţele Buzău şi Vrancea, precum şi pe afluenţii mici ai Bârladului şi Siretului, din judeţul Galaţi.
Scurgeri pe versanţi şi viituri rapide se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele Prahova, Buzău, Covasna şi Vrancea, a precizat sursa citată.
Totodată, inundaţii locale se pot produce, până la ora 18.00, şi pe unele râuri mici din bazine hidrografice situate în zonele de deal şi munte din judeţele Maramureş, Mureş, Bacău, Vaslui, Iaşi şi Botoşani, precum şi pe unele râuri mici din judeţul Tulcea.
Avertizarea cod galben emisă anterior a fost ridicată duminică, la ora 12.00, rămânând sub atenţionare doar râurile din cele 16 judeţe.
Râurile mici din bazinele hidrografice Teleajen şi Cricovul Sărat, din judeţul Prahova, precum şi Nişcov, Slănic şi Câlnău, din judeţul Buzău, au fost, până la ora 12.00, sub avertizare cod portocaliu de inundaţii.
C.A.