4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:01
No menu items!

Cod galben de ceaţă în Bucureşti şi peste 20 de judeţe

spot_img

ceata

Meteorologii au emis, duminică dimineaţă, mai multe atenţionări de cod galben de ceaţă pentru zonele de centru, est şi sud ale ţării, inclusiv București, vizibilitatea scăzând local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Până la ora 13.15 va fi ceaţă şi polei local în zonele joase din judeţul Harghita, inclusiv municipiul Miercurea-Ciuc, precum şi pe drumurile naţionale şi europene aferente.

Ceaţă, chiciură, burniţă şi polei se semnalează şi pe spaţii relativ extinse în judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea şi local în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi, inclusiv pe drumurile naţionale şi europene, până la ora 14.00.

Ceață va fi până în jurul amiezii şi pe arii relativ extinse în judeţele Olt şi Vâlcea şi pe arii restrânse în Dolj şi Gorj, inclusiv municipiile Slatina, Râmnicu Vâlcea, Craiova şi Târgu Jiu, în jumătatea de sud a judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău şi local în Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti), Teleorman, inclusiv drumurile naţionale şi europene aferente.

C.A.