2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:52
No menu items!

Cod Galben de ceață în 19 județe și București până la orele 17,00

spot_img

ceata

Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o atenționare Cod Galben de ceață pentru un număr de 19 județe și Municipiul București.

Astfel, între orele 10,55 — 13,55, în zonele joase din județul Hunedoara (inclusiv în zona municipiului Deva), zona de câmpie a județului Arad (inclusiv în municipiul Arad), vestul și sudul județului Timiș (inclusiv în zona municipiului Timișoara), sudul județului Caraș-Severin, se va semnala ceață. Fenomenul va determina vizibilitate redusă, local sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri.

De asemenea, în intervalul orar 11,00 — 14,00, pe arii extinse în județele Brăila, Ialomița, Călărași, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în Municipiul București, în jumătatea sudică a județelor Dâmbovița și Prahova, local în județul Buzău, inclusiv pe drumurile naționale și europene aferente și autostrăzile A1, A2, va fi prezentă ceața.

Între orele 11,00 — 17,00, pe arii extinse din județele Mehedinți, Dolj și Olt, local în județele Gorj și Vâlcea (inclusiv în municipiile Drobeta Turnu Severin, Craiova, Calafat, Băilești, Slatina, Caracal și Târgu Jiu), se va semnala ceață, care determină reducerea vizibilității pe arii extinse sub 200 de metri și, local, sub 50 de metri.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.

A.V.