-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:19
No menu items!

Coaliția de guvernare nu s-a înțeles încă pe funcțiile TVR și SRR, așa că este posibil să invite PSD-ul la masa negocierilor

spot_img

Coaliția de guvernare nu s-a înțeles nici luni pe nominalizarea funcțiilor de conducere pentru televiziunea și radioul de stat, după ce, săptămânile trecute, conveniseră să dubleze aceste funcții, ca fiecare partid să poată nominaliza pe cineva.

La ședința de luni, 22 martie, ar fi trebuit ca membrii coaliției să stabilească o eventuală modificare a legilor de funcționare a TVR și SRR, astfel încât să apară noile funcții de conducere – pe lângă cea de președinte, cea de director general sau executiv, plus membrii Consiliilor de Administrație.

Discuțiile au vizat însă, din nou, împărțirea acestor funcții, deși mai importantă era baza legală pe care s-ar putea face acestea.

„În discuţia de astăzi s-a convenit (…) ca decizie politică, care va fi propusă până săptămâna viitoare de către grupul de lucru ca modificare a legislaţiei, o abordare în care preşedintele şi directorul general să fie membri ai Consiliilor de administraţie, preşedintele, evident, va fi propus de Consiliul de administraţie şi votat de Parlament, alături de Consiliul de Administraţie, directorul general, la rândul său, va fi propus de Consiliul de administraţie”, a afirmat Barna, la Palatul Parlamentului.

Au fost luate în dezbatere trei variante de lucru pentru împărțirea funcțiilor, una dintre acestea incluzând celelalte partide parlamentare, inclusiv PSD, la algoritmul de împărțire. O altă variantă ar fi cea în care șefii Consiliilor de Administrație ale SRR și SRTV să fie împărțiți politic, în timp ce posturile executive să fie alocate prin concurs, iar ultima este cea strict politică a funcțiilor de șefi CA, urmând ca directorii executivi să fie apoi propuși de Consiliile de Administrație.