3.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 4:24
No menu items!

CNN: SUA au primit informaţii despre un complot iranian vizând asasinarea lui Trump

spot_img

Statele Unite au primit informaţii de la o sursă umană în ultimele săptămâni despre un complot iranian care viza asasinarea fostului preşedinte Donald Trump, a informat marţi CNN, citând persoane informate asupra acestui subiect, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit CNN, nu există niciun indiciu că suspectul în vârstă de 20 de ani în cazul tentativei de asasinat asupra lui Trump de sâmbătă ar avea legătură cu complotul. Secret Service şi echipa de campanie a lui Trump au fost informate despre complot înainte de mitingul de sâmbătă, a postat pe platforma X un reporter CNN, citând un oficial al securităţii naţionale a SUA.

Secret Service nu a comentat informaţiile

Purtătorul de cuvânt al Secret Service, Anthony Guglielmi, a declarat că agenţia „a adăugat recent resurse şi capacităţi de protecţie la detaliile privind securitatea fostului preşedinte”. Secret Service nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii din partea Reuters. Atacatorul Thomas Matthew Crooks, de 20 de ani, a fost ucis de forţele de ordine. Înarmat cu o puşcă semiautomată, el a tras sâmbătă de mai multe ori de pe acoperişul unei clădiri aflate la circa 150 de metri de candidatul republican la preşedinţie, în timpul unui miting de campanie în Pennsylvania.

Donald Trump a fost rănit în această tentativă de asasinat şi a spus că a avut partea superioară a urechii „străpunsă” de un glonţ. Fotografiile cu fostul preşedinte cu sânge pe chip, cu pumnul ridicat, au intrat deja în istorie, scrie AFP. Un spectator a fost ucis şi alţi doi răniţi grav în urma tentativei de asasinat.

D.Constantin