1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:03
No menu items!

CNADNR: Transport agabaritic pe ruta Timişoara – Belint (DN6), în zilele de luni şi marţi

spot_img
Transport agabaritic pe ruta Timişoara - Belint (DN6), în zilele de luni şi marţi
foto: pacoimpex.ro

Societăţile “Trans Special Expediţii” SRL, SC “Marius Gabriel Transport” SRL şi SC “Danema Special Transport” SRL vor efectua, în zilele de luni, 29 aprilie, şi marţi, 30 aprilie, câte un transport agabaritic în zona oraşului Timişoara, precizează un comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Potrivit comunicatului, transportul agabaritic va fi realizat pe ruta: Timişoara – Intersecţie DN6-DN Centură Timişoara (DN6) – Intersecţie DN Centura Timişoara – DJ 691 (DN Centură Timişoara) – Intersecţie A1 – DJ 691 (DJ 691) – Intersecţie A1 – DN6 (A1) – Belint (DN6).

Convoiul va fi însoţit de două vehicule autorizate şi de un echipaj ale poliţiei rutiere.

Deoarece transportul va ocupa întreaga parte carosabilă, participanţii la trafic sunt rugaţi să respecte indicaţiile reprezentanţilor poliţiei rutiere, astfel încât să nu se producă blocaje în trafic şi, în măsura în care este posibil, să evite utilizarea rutei pe care se va deplasa convoiul.

Lucian Mera