5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 8:38
No menu items!

CNADNR promite deszăpezire ca în Japonia pentru autostrada București-Constanța

spot_img

CNADNR are 40 de milioane de euro de la CE pentru utilaje de deszăpezire

zapada_autostrada

După „campania” de deszăpezire din iarna trecută, a fostului ministru al transporturilor, Dan Șova, când zeci de drumuri au fost închise mai multe zile și sute de mașini au rămas înzăpezite, conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi a făcut rost de aproximativ 40 milioane de euro, bani europeni, pentru achiziția a 100 de autofreze și autospeciale șenilate. Indiferent cât va fi stratul de zăpadă, oficialii CNADR promit că în  șase ore deschid autostrada București-Constanța.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a atribuit firmei italiene Fresia un contract în valoare de aproximativ 40 milioane de euro pentru achiziția a 100 autofreze de curăţat zăpada şi 7 vehicule transportoare șenilate echipate pentru intervenţii speciale pe timp de iarnă. Primele autofreze vor ajunge în bazele CNADNR în perioada ianuarie-februarie 2015.

Am semnat contractul pentru achiziția a 100 de autofreze și șapte transportoare șenilate. În parcul auto al CNADNR ajung 61 de autofreze cu o capacitate de 3.500 de metri cubi pe oră. În prezent, autofrezele din parcul CNADNR au o putere de 1.200 de metri cubi pe oră, restul de 39 de autofreze vor avea o capacitate de 5.000 de metri cubi pe oră. Primele 11 autofreze ajung ianuarie-februarie. După ce intrăm în posesia autofrezelor de mare putere pentru zăpadă, indiferent cât va fi stratul de zăpadă, în maxim șase ore deschidem autostrada București-Constanța.

oficiali CNADNR

Totodată, conducerea CNADNR anunță achiziția a 250.000 de tone de sare.

Începând din iarna 2014-2015 folosim clorură de calciu, pentru că are eficiență până la minus 32 de grade. Sarea este eficientă numai până la minus șapte grade. În ianuarie-februarie, intrăm în posesia a șapte autofreze de putere 3.500 metri cubi pe oră și patru autofreze mari. În total, Compania Naționlă de Autostrăzi derulează 12 contracte cu firma din Italia pentru furnizarea celor 100 de autofreze și șapte vehicule șenilate.

oficiali CNADNR

Pe lângă achiziția autofrezelor, CNADNR derulează licitații pentru întretinerea curentă pe timp de iarnă 2014-2015 a drumurilor naționale. Oficialii au mai declarat că există contracte de întreținere curentă în derulare și urmează să finalizeze licitațiile pentru întreținerea curentă pe timp de iarnă 2014-2015. Sunt licitații pentru întreținerea pe timp de iarnă unde nu se prezintă nicio firmă, au adăugat aceștia.

Între timp, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a anunțat finalizarea licitației pentru întreținerea curentă pe timp de iarnă 2014-2015 a drumurilor naționale din Vrancea. DRDP Iași a atribuit firmei Florconstruct SRL Suceava un contract în valoare de aproximativ 6,5 milioane de lei pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă 2014-2015 de pe raza județului Vrancea. De asemenea, DRDP Timișoara a atribuit firmei Diferit contractul în valoare de aproxiamtiuv 8,8 milioane de lei pentru întreținerea curentă pe timp de iarnă 2014-2015 a drumurilor de pe raza județului Caraș-Severin.