-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:18
No menu items!

CNADNR: Circulaţia va fi închisă pe o porţiune din DN1, pe sensul Ploieşti-Braşov, până în 15 iulie

spot_img
CNADNR: Circulaţie închisă pe o porţiune din DN1, pe sensul Ploieşti-Braşov, până în 15 iulie
foto: evz.ro

Circulaţia rutieră pe o porţiune din Drumul Naţional 1 (DN1), pe cele două benzi de mers aferente sensului Ploieşti-Braşov, va fi închisă până în luna iulie, începând de marţi, 7 mai, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).


Potrivit CNADNR, în perioada 7 mai – 15 iulie 2013, circulaţia rutieră pe DN 1, pe sectorul cuprins între km 62+525 – km 64+575, va fi închisă pe cele două benzi de mers aferente sensului Ploieşti-Braşov, pentru execuţia lucrărilor la pasajele situate la următoarele poziţii kilometrice: km 62+653 dreapta, km 63+955 dreapta, km 64+200 dreapta.

CNADNR menţionează faptul că, până la jumătatea lunii iulie, traficul rutier se va desfăşura simultan, în ambele sensuri de circulaţie pe partea stângă a drumului naţional, pe cele două benzi existente, pe toată lungimea sectorului de drum menţionat mai sus.

De asemenea, breteaua de acces spre Ploieşti, de la km 63+700 dreapta, va fi închisă în această perioadă, intrarea în Ploieşti urmând să se facă pe la sensul giratoriu, de la km 61+500, sau pe la intersecţia la nivel situată la km 66+050 dreapta.

În plus, breteaua de legătură Târgovişte-Ploieşti (Str. Ploieşti-Târgovişte) – Braşov, de la km 63+850 dreapta, va fi închisă, circulaţia rutieră desfăşurându-se pe breteaua Târgovişte-Bucureşti, cu întoarcere spre Braşov în sensul giratoriu situat pe DN 1 la km 61+500.

În aceste condiţii, CNADNR recomandă conducătorilor auto să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.

Lucian Mera