7.8 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 18:39
No menu items!

CNADNR a umplut conturile italienilor de la Astaldi și Pizzarotti cu 33 milioane de euro

spot_img

În ultimii ani, italienii de la Astaldi s-au lipit de cele mai valoroase contracte de infrastructură contracte de sute de milioane de euro cu Compania Națională de Autostrăzi

A3

Firmele Astaldi și Pizzarotti, „abonate” la banii Companiei Naționale de Autostrăzi, au încasat aproximativ 33 de milioane de euro, în ultimele luni pentru autostrăzi nefinalizate sau abandonate. Italienii de la Astaldi au încasat cei mai mulți bani pentru lotul 4 al autostrăzii nefinalizate Orăștie-Sibiu, lucrare executată în asociere cu Eurosontruct Trading 98, păstorită de regele asfaltului Dan Besciu.

Chiar dacă oficialii CNADNR au tăiat, la sfârșitul anului trecut, panglica lotului 4 al autostrăzii Orăștie-Sibiu, în prezent, muncitorii execută diverse lucrări de protecție și consolidări taluzuri. În ultimele patru luni, conform facturilor depuse la Compania Națională de Autostrăzi, Astaldi a încasat aproximativ 100 milioane de lei, echivalentul a circa 22,7 milioane de euro, pentru lurări la lotul 4 al autostrăzii Orăștie-Sibiu. De asemenea, firma Astaldi a încasat aproximativ 35 milioane de lei pentru lucrări de construcție a lotului 1 al autostrăzii Nădlac-Arad, drum care se termină în câmp. Lucrările pentru lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad s-ar putea finaliza la începutul anului viitor, în timp ce lotul 2 ar putea fi gata abia la sfârșitul anului 2015, iar maghiarii au întârziat lucrările autostrăzii preconizate a fi finalizată cel mai devreme peste un an.

Și constructorii autostrăzii abandonate A 3 București-Ploiești, Pizzarotii-Tirrena Scavi, au încasat aproximativ 10,1 milioane de lei de la Compania Națională de Autostrăzi. Fostul ministru al transporturilor, Dan Șova, anunța, în luna iunie, că a fost trimisă notificarea de reziliere a contractului pentru construcția primilor 6,5 km de autostrada între București și Ploiești. Italienii de la Pizzarotti-Tirrena Scavi au reușit, în perioada 2008-2012, să finalizeze abia 13 km de autostradă, între Centura Capitalei și Moara Vlăsiei. Finalizarea ultimilor 6,5 km de autostradă, între Centura Capitalei și întrarea în București s-a amânat cu cel puțin un an.

Ștefan Etveș