2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:41
No menu items!

CNADNR a „măturat” 4,5 milioane de euro în 16 luni pe curățenie

spot_img

Ministerul Transporturilor_Palat CFR

Ultimii doi directori ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Mircea Pop, respectiv Narcis Neaga, au cheltuit, din iunie 2012 până în prezent aproape 4,5 milioane de euro pentru a plăti femeile de serviciu și întreținerea lifturilor. Banii au intrat în conturile Grupului de Exploatare Întreţinere (GEI), firmă care administrează Palatul CFR, unde își are sediul compania.

Grupul de Exploatare Întreţinere (GEI), societate în subordinea Ministerului Transporturilor, deţine exclusivitate pe contractele de curăţenie în Palatul CFR de unde încasează milioane de euro anual de la CNADNR, companiile feroviare, Metrorex, Ministerul Dezvoltării și alte autorități care își desfășoară activitatea în clădirea de lângă Gara de Nord.

Compania Națională de Autostrăzi a reușit performanța ca, în aproape un an și jumătate, să încheie 10 acte adiționale la contractul de curățenie. În iunie 2012, oficialii Companiei Naționale de Autostrăzi au anunțat încheierea unui contract de prestări servicii pentru spațiul ocupat de salariații CNADNR în Palatul CFR în valoare de aproximativ 1,77 milioane de lei. După nici două luni au început să curgă actele adiționale pentru serviciile de curățenie.

În perioada august 2012-februarie 2014, conducerea CNADNR a semnat încă 10 acte adiționale la contractul de curățenie. În lunile decembrie 2012 și octombrie 2013, oficialii CNADNR au semnat patru din cele 10 acte adiționale la contractul de curățenie. Valoarea totală a celor 10 acte adiționale și a contractului semnat în iunie 2012 este de aproximativ 19,9 milioane de lei.

Potrivit portalului e-licitatie.ro, site-ul oficial al Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), la începtul acestei luni, oficialii CNADNR au parafat al zecelea act adiţional la contractul de curăţenie cu Grupul de Exploatare Întreţinere, în valoare de aproximativ 1,92 milioane de lei. Fiecare procedură s-a derulat prin negociere fără anunţ de participare pe motiv ca serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate.

Directorii și ceilalți salariați ai Companiei Naționale de Autostrăzi au birouri la etajele 7, 8 și 11.

  • Actele adiționale august 2012-februarie 2014
  1. august 2012 -1,8 milioane de lei
  2. noiembrie 2012 -1,7 milioane de lei
  3. decembrie 2012 -1,7 milioane de lei
  4. decembrie 2012 -1,8 milioane de lei
  5. mai 2013 -1,82 milioane de lei
  6. iunie 2013 -1,8 milioane de lei
  7. august 2013 -1,85 milioane de lei
  8. octombrie 2013 -1,88 milioane de lei
  9. octombrie 2013 -1,9 milioane de lei
  10.  februarie 2014 -1,92 milioane de lei

Sursa: e-licitatie.ro

Ștefan Etveș