-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:05
No menu items!

CNA a prelungit cu încă 9 ani licența Antena 3

spot_img

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Narcisa Iorga s-a împotrivit

Sigla CNA 1_SZ

Consiliul Național al Audiovizualului a prelungit cu încă nouă ani licența postului național de televiziune Antena 3. Decizia a fost luată, în ședința de marți, cu nouă voturi „pentru” și două „împotrivă”, date de Narcisa Iorga și Valentin Jucan.

La ședința CNA au participat Mihai Gâdea, Mircea Badea, Radu Tudor, Marius Huc, Ionuț Cristache. În sală au mai apărut și Dana Grecu, Adrian Ursu, Sandra Stoicescu și Carmen Avram. La ședința de astăzi sunt prezenți toți cei 11 membri.

Ședința a durat mai bine de o oră și nu a lipsit previzibilul schimb de replici dintre Narcisa Iorga și Mihai Gâdea.

Narcisa Iorga: Am ascultat toate argumente dumneavoastră, desprind din toate că legea este facultativă pentru postul pe care îl conduceți. Contează audiența, contează publicul, dar legea mai puțin. De ce?

Mihai Gâdea: La această întrebare nu vreau să răspund pentru că doamna Iorga, care mi-a fost producătoare la emisiune, nu mi-a răspuns mie la o întrebare, doamna președinte. Doamna Iorga, după ce a plecat de la mine de la emisiune, s-a dus șef de imagine la PDL, după care a devenit membru CNA. Da sau nu?

Narcisa Iorga: Domnul Mihai Gâdea preia o informație vehiculată foarte mult timp de către domnul Tolontan. Când eram în direct cu domnul Gâdea și-mi adresa aceleași întrebări, i-am explicat că este o minciună. Spun și astăzi că este o minicună ceea ce a spus domnul Tolontan. Vă întreb din nou, de ce sunteți aici dacă legea nu contează?

Mihai Gâdea: (…) Dacă e interogatoriu, poate e mai bine să mergem în beciurile Securităţii. Dna Iorga se comportă ca un politruc al preşedintelui Băsescu.

Narcisa Iorga: Cele mai multe sancţiuni ale Antena 3 au avut legătura cu încălcarea dreptului la imagine, la lipsa informării corecte (…) Dle director general, cum vă explicaţi cele 175 de sancţiuni primite, majoritatea pentru încălcarea dreptului la imagine, la limbaj injurios, nerespectarea informării corecte.

Mihai Gâdea: O să vă dau în judecată.

Olimpia Diaconiuc