-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:12
No menu items!

Cluj: Un autocar cu 11 persoane a luat foc între localităţile Vâlcele şi Mărtineşti

spot_img

Autocarul a fost distrus aproape în totalitate până la sosirea pompierilor

pompieri_incendiu

Un autocar în care se aflau 11 persoane a luat foc, luni, în judeţul Cluj, pe DN 1, între localităţile Vâlcele şi Mărtineşti, pasagerii reuşind să se salveze la timp, însă autocarul a fost distrus aproape în totalitate până la sosirea pompierilor.

Autocarul în care se aflau zece pasageri şi şoferul se deplasa dinspre Mărtineşti spre Vâlcele. Nimeni nu a fost rănit, oamenii au reuşit să coboare înainte ca autocarul să fie cuprins de flăcări, deocamdată se fac cercetări pentru a se stabili din ce cauză a izbucnit focul„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Carmen Jucan, citat de Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, la locul incendiului s-a deplasat o autospecială de stingere incendii de la Detaşamentul de Pompieri Turda, care a ajuns la locul intervenţiei în aproximativ zece minute de la apelul făcut la 112.

Andrei Biriș a precizat că deocamdată nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului.

D.M.