2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:07
No menu items!

Cluj: Anchetă internă la Spitalul Dej după ce un pacient s-a aruncat de la etaj şi a murit

spot_img

spital

Conducerea Spitalului Municipal Dej va declanşa o anchetă internă după ce un pacient, în vârstă de 67 de ani, s-a aruncat de la etajul al cincilea, în noaptea de vineri spre sâmbătă şi a murit.

Potrivit directorului medical al Spitalului Municipal Dej, Antoanela Nicoară, pacientul, internat în unitate la Secția de Terapie Intensivă, suferea de o boală la plămâni şi se afla în stadiul IV, cel mai grav.

„Vom declanşa, luni, o anchetă internă la spital după ce un pacient care era internat la Secţia de Terapie Intensivă s-a aruncat de la etajul al cincilea şi a decedat. Era un bărbat în vârstă de 67 de ani dintr-un sat de lângă Dej, care fusese internat cu o zi înainte la Secţia de Pneumologie, după care a fost transferat la Terapie Intensivă. Suferea de BPOC, o boală la plămâni, în stadiul IV, cel mai grav. În noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a aruncat de la etajul cinci, o asistentă a încercat să îl oprească, dar nu a reuşit, rămânând cu pijamaua bărbatului în mână”, a declarat directorul spitalului, citat de Mediafax.

Conform sursei citate, bărbatul intrase şi în comă şi de aceea fusese mutat la Terapie Intensivă, dar fusese stabilizat.

D.M.