1.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024 - 3:18
No menu items!

Clubul Rococo din Centrul Vechi, obligat să dea muzica mai încet și riscă să plătească și daune

spot_img

Un cunoscut loc de distracție din Centrul Vechi al Bucureștiului, Clubul Rococo ar putea plăti daune materiale Hotelului Tania situat în aceeași zonă, după ce patronul hotelului i-a dat în judecată pe administratorii clubului într-un dosar deschis la Tribunalul București. Procesul dintre cele două părți va începe în luna mai a acestui an.

În esență, proprietarii Hotelului Tania au cerut instanței să constate că au suferit pierderi cauzate de faptul că muzica din Clubul Rococo a avut un volum prea mare. Mai exact, clienții hotelului s-au plâns că nu se pot odihni din cauza zgomotului infernal, mulți lăsând chiar scris la recepția hotelului că sunt nemulțumiți de zgomotul prea puternic.

Dacă vor constata că cererea de chemare în judecată este întemeiată, magistrații de la Tribunalul București vor calcula daunele în funcție de cum au scăzut încasările hotelului față de nivelul în care acestea erau când clubul este închis din diferite motive, așa după cum au cerut și avocații Hotelului Tania.

Până atunci însă patronii hotelului au obținut o primă victorie după ce magistrații Tribunalului București au obligat deja firma care deține Clubul Rococo la sistarea sursei de zgomot până la soluționarea pe fond a cauzei în care se cer și daune.

“Admite acţiunea. Obligă pârâta SC Smart House SRL la sistarea sursei de zgomot în Clubul Rococo şi să asigure un nivel al zgomotului în limitele impuse de legislaţia în vigoare până la soluţionarea irevocabilă a dosarului cu nr. 44240/3/2012 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Executorie fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. Cu recrus în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în decizia Tribunalului București dată luna trecută.

Clubul Rococo este unul dintre cele mai apreciate locuri de distracție din Centrul Vechi, peste 20.000 de tineri trecându-i pragul, iar contul de Facebook având mii de like-uri.

Cristi Ciupercă