-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:46
No menu items!

Ciucă merge în pelerinaj la Sfânta Parascheva, dar nu se închină la moaște pentru a nu sări peste rând

spot_img

Preşedintele al Senatului Nicolae Ciucă merge vineri seară la Catedrala Mitropolitană Iaşi, unde se desfăşoară pelerinajul religios de Sfânta Parascheva şi va fi primit de ÎPS Teofan, dar potrivit unor surse liberale, nu se va închina la sfintele moaşte, pentru ”a nu sări peste rând”, informează News.ro.

Surse din cadrul PNL Iaşi au precizat că Nicolae Ciucă va avea mai întâi o întâlnire cu primarii din judeţ, dar şi cu conducerea filialei ieşene a PNL, după care se va deplasa către Catedrala Mitropolitană. Liderul liberal va fi însoţit la Iaşi de mai mulţi miniştri liberali, între care Marcel Boloş (ministrul Finanţelor), Adrian Veştea (ministrul Dezvoltării) şi Mircea Fechet (ministrul Mediului).

Liderul PNL va fi primit în cursul serii de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Surse liberale au precizat pentru News.ro  că Nicolae Ciucă nu se va închina la sfintele moaşte depuse în curtea catedralei, pentru ”a nu sări peste rând” şi nu va participa nici la Slujba Liturgică oficiată sâmbătă dimineaţa cu prilejul prăznuirii Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, deși era așteptat împreună cu mai mulți miniștri de la București.

Sâmbătă 14 octombrie va avea loc Sfânta Liturghie, slujba urmând să se desfăşoare pe o scenă amplasată pe pietonalul Ştefan cel Mare, în faţa catedralei din Iaşi.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi mai mulţi miniştri de la Bucureşti şi Chişinău sunt aşteptaţi să participe, sâmbătă seara, la o nouă ediţie a „Serii Valorilor”, moment tradiţional al „Sărbătorilor Iaşului”.

Peste 180.000 de pelerini s-au închinat până vineri după-amiază la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva depuse în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, în timp ce la rând aşteaptă aproximativ 10.000 de credincioşi.

D.Constantin