-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:46
No menu items!

Ciucă își lansează cartea la popota lui Mircea Dinescu

spot_img

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, își lansează cartea „În slujba țării” duminică, 8 septembrie, în cadrul unei emisiuni TV moderată de Mircea Dinescu, un show culinar.

Președintele PNL a anunțat pe Facebook că va face mâncare la emisiune, împreună cu poetul Mircea Dinescu.

„Mâine, de la ora 14:00, vă invit să îmi fiți alături pe Prima TV, alături de Mircea Dinescu, unde voi prezenta cartea „În slujba Țării.” Am ales ca acest moment să aibă loc, simbolic, la Cetate, aproape de locurile copilăriei mele, cărora le-am dedicat multe pagini. Vă așteaptă o discuție caldă și deschisă – în special despre prima jumătate a cărții, în ale cărei pagini vorbesc despre experiența mea de viață. Atât personale, cât și profesionale, acele momente și trăiri mi-au format caracterul, mi-au definit principiile și m-au învățat care îmi e adevărata misiune: aceea de a-mi servi țara cu devotament, onoare și credință. O să mă vedeți cum sunt eu, omul, în județul meu natal, la mine acasă”, a anunțat Ciucă.

Mircea Dinescu promovează și el emisiunea, spunând că generalul „e și mai simpatic. Dacă stai cu el la masă, râzi de te stingi”, a mai spus el.

Lansarea cărții vine după ce PNL a dat deja publicităţii un videoclip de promovare a volumului, care include imagini din lupte din Afganistan şi Irak. De asemenea, cartea a fost promovată pe mii de panouri publicitare din toată țara, titlul inițial fiind cel de „Un ostaș în slujba țării”.

M. Nedelcu