14.9 C
București
marți, 17 septembrie 2024 - 10:01
No menu items!

Ciucă, despre candidatura la prezidenţiale: „S-a ajuns prea departe. S-a încercat să se manipuleze”

spot_img

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că merge înainte cu candidatura sa la alegerile prezidențiale, „fără niciun fel de problemă”.

Declarațiile au fost făcute la Liceul Tehnologic Sebeș, acolo unde Ciucă a ținut un discurs cu ocazia începerii anului școlar 2024-2025.

„În toată această vâltoare, am văzut, de ştiri induse, s-a încercat să se manipuleze într-un anumit fel opinia publică, ceea ce pot să înţeleg că face parte din jocul politic. Dar s-a ajuns prea departe. Noi nu am vorbit despre niciun candidat al vreunui partid că nu ar fi cel care urmează să se angajeze formal în candidatură. Şi atunci, noi ne vedem de drumul nostru, mergem mai departe fără niciun fel de problemă”, a declarat Nicolae Ciucă.

Reacția președintelui PNL vine după ce, săptămâna trecută, au existat zvonuri potrivit cărora Nicolae Ciucă este dispus să renunțe la cursa prezidențială, dacă PNL găsește un candidat mai bun.

                                                                                                                  Adina Bucur