- Sorin Roșca Stănescu
Se declanșează procedurile. Din nou. Și vor dura circa două săptămâni. După care vom afla ce a decis PSD. Cum va proceda cu Guvernul Cîțu 1? Se va realiza cvorum când se va pune problema unui vot final? Sau se repetă istoria care a pus capăt, înainte de a se naște, Guvernului Orban 2? Și abia ulterior vom afla cum numără președintele. Pe degetele de la mână – și atunci agonia Guvernului Cîțu se va prelungi – sau pe degetele de la picior? Ipoteză în care ar forța alegerile anticipate.
Marea problemă a Guvernului Cîțu 1 este că premierul desemnat nu a trecut niciodată cu bine de proba audierii în comisiile parlamentare de specialitate. Și a „beneficiat” și de o moțiune simplă. Și hai să spunem că n-ar fi o probemă nici măcar faptul că domnul Cîțu pur și simpu a refuzat să se prezinte în fața comisiei de specialitate pentru a răspunde de ce a fost nevoie să facă atât de multe tranșe de împrumuturi și cum a cheltuit banii. Bomboana pe colivă a pus-o Cîțu atunci când a încurcat virgulele. Și a informat triumfător opinia publică asupra unui record absolut în istoria României, respectiv că s-a împrumutat cu dobândă negativă. Iar lucrurile în realitate au stat cam așa. Eu fac 15-20 de împrumuturi de la un bancher, în valoare de multe miliarde de euro, pentru care plătesc una dintre cele mai mari dobânzi practicate în Uniunea Europeană. La sfârșit, aranjez cu acesta și un împrumut infim ca valoare, reprezentând circa 2% din valoarea totală a împrumuturior, iar acesta îmi oferă, ca să arunc populației praf în ochi, o dobândă negativă. Și între timp mai încurc puțin și virgulele. Operațiunea este prin definiție o prestidigitație. Praf în ochii opiniei publice din praful lui Cîțu.
Iar acum, după nominalizarea acestuia de către Klaus Iohannis pentru funcția de premier, Parlamentul trebuie să decidă. Se răzgândește brusc și admite că a greșit de atât de multe ori și are deodată o premoniție în sensul că cel care, în calitate de ministru de Finanțe, a făcut numai tâmpenii, va fi excepțional într-o poziție superioară, de premier al României? E greu de presupus așa ceva. Florin Cîțu Virgulă s-a precipitat, cum face de-obicei, și a nominalizat cam aceiași miniștri respinși anterior de Parlament. El vine cu o echipă pe care nu a negociat-o cu nimeni. Desigur, cu excepția lui Klaus Iohannis și a lui Ludovic Orban. Și cu un program de guvernare ușor modificat. La nivel de virgulă. În conformitate cu Legea Fundamentală a României, dar și cu mandatul primit de la Klaus Iohannis, el ar fi avut obligația să pună la cale negocieri cu partidele politice din frontul anti-PSD în vederea realizării unei majorități palamentare demonstrabile. Dacă mai avea nevoie de voturi, urma să convină cu parlamentarii independenți și cu grupurile minorităților naționale sau cu părți consistente ale acestora. Abia după ce se realiza această construcție, Cîțu, conformându-se regulilor democratice, ar fi trebuit să treacă la faza finală a negocierilor, elaborând un algoritm de guvernare în care fiecare parte politică să beneficieze de reprezentanți la nivelul adminstrației publice centrale și locale. În urma discuțiilor purtate, ar fi rezultat și un program de guvernare adecvat. Abia după acest moment Floriin Cîțu Virgulă se putea prezenta în fața Parlamentului, solicitând mai întâi un aviz al comisiilor de specialitate și apoi un vot în plen. Dar procedura a fost dată peste cap de către premierul desemnat.
În aceste condiții, nu pot decât să presupun că PSD și Pro România, care au demonstrat că dețin o majoritate în Parlament, vor da din nou aviz negativ celor mai mulți dintre miniștri. Și pentru a doua oară s-ar putea să-i ceară premierului desemnat să demonstreze că dispune de o majoritate în Parlament, înainte de toate prin asigurarea cvorumului. Și cum altfel s-ar putea face această demonstrație mai simplu, decât prin absența de la plen a reprezentanților PSD și ALDE?
În acest punct însă contează enorm cum va număra Klaus Iohannis: pe degetele de la mâini sau pe degetele de la picioare? Klaus Iohannis ar putea fi suficient de inconștient încât să ignore criza economică mondială, cu care se confruntă deja planeta și care inevitabil, așa cu s-a întâmplat mereu, va lovi ca un tsunami în special statele slabe, cum e România, ar putea de asemenea să ignore criza politică declanșată de noile amenințări militare din Siria, criza migrației care poate expune Europa unui val de circa trei milioane de refugiați de război, care-și vor căuta adăpost în interiorul frontierelor UE, după ce Erdogan a declarat că deschide gradual frontierele pentru aceștia, ar putea ignora criza medicală provocată de coronavirus, care se poate transforma din epidemie în pandemie, Constituția României, care nu permite unui Guvern castrat să face rectificări bugetare și să emită ordonanțe de urgență, să ignore cu desăvârșire criza generată zilele trecute de Uniunea Europeană, care va crea prin discriminare transportantorilor români o gaură de peste șase miliarde de euro, și mă opresc aici, pentru că lista este nesfârșită. Jucând cartea anticipatelor, de dragul de a realiza alegerile parlamentare cu trei luni înainte de termenul constituțional, Klaus Iohannis ar putea să prelungească provizoratul și să amplifice la cote nemaivăzute instabilitatea, prin dizolvarea peste circa două săptămâni a Parlamentului României.
Aceasta presupune însă un anumit tip de aritmetică. Klaus Iohannis ar putea forța orice logică constituțională și ar putea socoti că, după moțiunea de cenzură reușită împotriva Guvernului Orban 1, Guvernul Orban 2 ar fi căzut de fapt în Parlament prin lipsă de cvorum. Iar dacă nu va fi cvorum la procedura de validare a Guvernuui Cîțu 1 sau dacă va fi, iar acesta va fi respins de căre Parlament, atunci Iohannis ar putea, evident abuziv, să tragă concluzia că au căzut succesiv două guverne propuse și, în consecință, s-au întrunit condițiile constituționale pentru dizolvarea Parlamentului. În acel moment al săvârșirii acestui abuz, care echivalează cu o lovitură de stat dată de președintele României, această țară ar funcționa practic și fără Guvern și fără Parlament, dar cu un președinte multipotent, care va umple vidul de putere creat de el însuși și cu instituții de forță dezlănțuite aparent de capul lor, dar, de fapt, sub coordonarea Palatului Cotroceni.